“Tehnicianul român a discutat la telefon cu fratele celebrului fotbalist. El a prezentat conducerii un raport în care este menţionată şi valoarea jucătorului, 10 milioane de euro. Înţelegerea va fi parafată în pauza competiţională din iarnă, iar dacă vor exista probleme, acordul se va încheia la finalul sezonului”, notează Akşam, care menţionează că Ronaldinho nu este fericit în Italia şi ar vrea să plece de acolo.
Ronaldinho are contract cu AC Milan până la finalul sezonului 2010/2011.
Haberoku.net menţionează că printre jucătorii doriţi de Hagi la Galatasaray se numără şi atacantul Lacina Traore, de la CFR Cluj.
Potrivit cotidianului Milliyet, preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a declarat că este optimist în privinţa şanselor echipei cu Gheorghe Hagi la conducerea tehhnică.
“Hagi este o persoană care ştie foarte bine Turcia, atmosfera de pe Kadikoy şi importanţa derbiului Fenerbahce – Galatasaray (n.r. – încheiat la egalitate, scor 0-0). Am lăsat totul pe mâna lui. Este foarte importantă motivaţia, pentru a avea un joc bun, iar Hagi a făcut acest lucru, a motivat echipa pentru derbi. Se pot schimba multe în acest sezon. Suntem optimişti în ceea ce îi priveşte pe Hagi şi echipa”, a spus Polat.
mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!