Karim Benzema, în vârstă de 22 de ani, a fost inculpat pentru “solicitarea serviciilor unei prostituate minore” de către judecătorul de instrucţie Andre Dando, care se ocupă de ancheta privind cazul de proxenetism ce vizează celebrul Cafe Zaman din Paris.
Jucătorul francez a fost pus în libertate.
Aceeaşi acuzaţie i-a fost adus unui alt internaţional francez, mijlocaşul Franck Ribery, dar şi cumnatului acestuia.
Cei doi jucători au fost audiaţi, marţi, timp de mai multe ore, la sediul Brigăzii de represiune a proxenetismului (BRP), după care au fost prezentaţi în faţa judecătorului de instrucţie.
Tânăra Zahia D. declarase în faţa poliţiştilor de la BRP că a avut o relaţie sexuală plătită cu Franck Ribery, în 2009, când ea avea 17 ani, făcându-l pe acesta să creadă că este majoră. Ea a mai spus că a întreţinut acelaşi gen de relaţii şi cu Benzema, în 2008, dar şi cu un alt internaţional francez, Sidney Govou, însă la momentul respectiv, în martie 2010, devenise majoră.
În Franţa, întreţinerea de raporturi sexuale cu minori atrage o condamnare la trei ani de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro. Aceste pedepse sunt valabile însă numai în cazul în care inculpatul ştia că reclamantul este minor, iar acuzarea o poate dovedi.
mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!