Antrenorul echipei Rapid, Nicolae Manea, a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, înaintea plecării în stagiul de pregătire din Antalya, că îşi doreşte foarte mult transferul jucătorilor formaţiei Sportul Studenţesc, Dacian Varga şi Tiberiu Bălan.
„Nu am terminat transferurile, mai avem discuţii cu nişte jucători. Să sperăm că îi vom rezolva cât mai repede, dar în mare parte am reuşit să ne acoperim posturile deficitare şi să ne întărim. E normal să fie doi pe post, să fie concurenţă. Pentru că eu cred că unul din succesele lui Dan Petrescu la Urziceni a fost acela că tot timpul avea doi şi chiar trei jucători pe un post. Pe Varga mi-l doresc foarte mult, şi pe Bălan la fel. Sunt doi jucători care au jucat în Liga Campionilor, cunosc foarte bine campionatul nostru. Dacă aduci un străin e mai greu până se acomodează aici”, a spus Manea.
Tehnicianul a afirmat că mai are nevoie de un atacant. El a precizat însă că jucătorul formaţiei AJ Auxerre, Daniel Niculae, poate reveni la Rapid doar din vară. „Vor mai veni jucători, trebuie să ne întărim. Mai trebuie să vină un atacant, cu toate că îi avem pe Răduţă, pe Creţu şi pe Gauracs. În ceea ce îl priveşte pe Daniel Niculae, el poate ajunge la noi, dar din vară”, a explicat Manea.
Lotul care a făcut deplasarea este format din următorii 23 de jucători: Bornescu, Straton, Drăghia – Helder, Păun, M. Constantin, Iencsi, Ad. Iordache, Ricardo, Bozovici, D. Bratu – Herea, Grigorie, Lazăr, Matici, Spadacio, Cesinha, I. Iordache, Fl. Tene, Al. Coman – Gauracs, Răduţă şi Creţu. Atacantul Alexandru Ioniţă, plecat să efectueze vizita medicală la FC Koln, se va alătura lotului cel mai târziu în cursul zilei de marţi. Conducerea tehnică nu i-a inclus în lot pe Marinescu, Ov. Ionescu, Ivelja şi Dobroiu.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!