aradon.ro Web analytics





BUCUREŞTI - Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, marţi, că orice tehnician şi-ar fi dorit să pregătească un jucător cum era Cătălin Hîldan, fost căpitan al formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare, decedat în urmă cu zece ani în timpul unui meci amical.

CRAIOVA - Conducerea clubului Universitatea Craiova nu înţelege neconvocarea acestuia la „naţionala” condusă de Răzvan Lucescu.

MANCHESTER - Tehnicianul Roberto Mancini şi atacantul Carlos Tevez au fost la un pas de bătaie, în pauza meciului câştigat de ManchesterCity, scor 2-1, cu Newcastle.

BUCUREŞTI - Conducătorii grupării FC Porto au cerut Federaţiei Române de Fotbal să-i permită fundaşului Cristian Săpunaru să rămână încă o zi în Portugalia, pentru a evolua în partida cu Vitoria Guimaraes, însă oficialii români nu au fost de acord, scrie presa portugheză.

TALLINN - Estonia a fost desemnată de către UEFA gazda turneului final al Campionatului European de fotbal „Under 19” din anul 2012, astfel că reprezentativa acestui stat va participa, în premieră, la faza finală a unei competiţii internaţionale, a anunţat federaţia de la Tallinn, citată de AFP.

Fostul preşedinte al FC Vaslui, Mihai Stoica, a declarat, luni, la Sport.ro, că a decis să părăsească gruparea moldavă după numai trei zile de la instalarea sa, deoarece consideră că a nimerit "într-un război" care nu-i aparţine, cel dintre conducerea clubului şi antrenorul Juan Ramon Lopez Caro.

UEFA a anunţat, luni, că a făcut schimbări în formatul Ligii Europa pentru ciclul 2012-2015 (începând din sezonul 2012-2013), rezervând accesul direct în faza grupelor pentru câştigătoarele cupelor din cele şase campionate europene cel mai bine clasate.

România

Crin Antonescu: România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.

Local

RAR: „Atenție la piesele de schimb”
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme. 1

România

Ilie Bolojan explică de ce a chemat partidele la consultări: „țările europene, nevoite să își asume un rol mai important în asigurarea păcii”
Președintele interimar Ilie Bolojan a explicat în cursul zilei de marți, 25 februarie prin intermediul unui mesaj video de ce a chemat partidele politice la consultări înainte de Consiliul European.

Local

Delta Force, câștigătoare a Campionatului regional de vest
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.

Local

POLITIC. Geanina Pistru: „Reformele și dezvoltarea sunt prioritare”
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.

Local

A violat-o, timp de trei ani, pe fata concubinei
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru faptele săvârșite între anii 2022 și 2024.

România

McDonald's oprește temporar utilizarea aparatelor de gheață din restaurantele sale din România,după controlul ANPC
McDonald's va opri temporar utilizarea aparatelor de gheață din restaurantele sale din România pentru verificări suplimentare a calității apei potabile, au informat marți reprezentanții companiei.

Local

Zece oferte pentru Drumul Regelui
ARAD. Consiliul Județean Arad anunță că zece constructori s-au înscris în cursa pentru modernizarea Drumului Regelui (DJ 707), care leagă localitățile Petriș (județul Arad) și Vața de Jos (județul Hunedoara).

Local

Proiectele din Arad, prezentate la Timișoara
ARAD. Cultura construirii în Banat a fost tema unei conferințe regionale, de la Timișoara, la care a participat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.