NEW YORK. Atacantul Thierry Henry, achiziţionat săptămâna trecută de New York Red Bulls de la FC Barcelona, a debutat cu gol la echipa americană, el reuşind să înscrie în meciul amical cu Tottenham Hotspur, scor 1-2 (1-0), disputat pe teren propriu, informează AFP.
SAO PAOLO. Atacantul brazilian al echipei Corinthians, Ronaldo, în vârstă de 33 de ani, a declarat că este afectat de trecerea anilor şi că trupul său nu mai rezistă şi îl împiedică să îşi continue activitatea de fotbalist.
BUCUREŞTI. Tehnicianul italian Cristiano Bergodi, care a pregătit în trecut mai multe formaţii din campionatul României, a declarat, joi, că oficialii clubului Lazio Roma i-au cerut informaţii despre mijlocaşul dinamovist Gabriel Torje, a anunţat site-ul lalaziosiamonoi.it.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că în viitoarea ediţie a Ligii I vor fi cele mai mari probleme financiare din istoria fotbalului românesc, neexcluzând posibilitatea ca două echipe să se retragă din campionat.
Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu, a declarat miercuri că patru stadioane din Liga I nu îndeplinesc condiţiile de găzduire a meciurilor, conform evaluării comisiilor abilitate, dar LPF este cea care decide dacă partidele vor fi amânate.
Liga I se află pe locul 44, cu 200 de puncte, în clasamentul celor mai bune campionate din lume, întocmit, joi, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Atacant Claudiu Niculescu, legitimat în ultimul sezon la formaţia Dinamo Bucuresti, a semnat, miercuri, un contract pe două sezoane cu formaţia nou-promovată în Liga I, Universitatea Cluj, informează site-ul oficial al grupării ardelene.
Clubul FC Steaua a lansat, miercuri, noul slogan al clubului, "Trup şi suflet pentru culori", fiind înregistrat la OSIM, după ce a fost preluat după un cunoscut cântec al suporterilor stelişti, informează site-ul oficial al grupării "roş-albastre".
Atacantul echipei Real Madrid, Karim Benzema, a fost pus sub acuzare pentru "solicitarea serviciilor unei prostituate minore" de către un judecător de instrucţie din Paris, însă a fost pus în libertate sub control judiciar, informează AFP, care citează surse apropiate dosarului.
Patronul clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a declarat, marţi, că gruparea italiană nu-l va ceda niciodată pe atacantul brazilian Ronaldinho.