MILANO. Administratorul delegat al clubului AC Milan, Adriano Galliani, a confirmat interesul pentru atacantul formaţiei FC Köln, Lukas Podolski, dar a precizat că acesta va veni la gruparea italiană doar dacă va fi vândut olandezul Klaas-Jan Huntelaar.
LIMA. Preşedintele Institutului de Sport din Peru, Arturo Woodman, a anunţat că la sfârşitul lunii august se va întâlni cu omologii săi din Columbia şi Ecuador, pentru a pune la punct un proiect comun de organizare a Cupei Mondiale din 2026. „Avem capacitatea de a organiza Cupa Mondială din 2026”, a declarat Woodman.
MADRID. Fundaşul Carles Puyol se retrage din nationala Spaniei ca un mare campion, după ce a câştigat titlul mondial, scrie cotidianul Marca despre fundaşul de la FC Barcelona, cu 90 de selecţii în prima reprezentativă.
Clubul turc Fenerbahce Istanbul ar fi oferit suma de 12 milioane de euro grupării Rennes pentru achiziţionarea ghanezului Asamoah Gyan, scrie, marţi, cotidianul L Equipe.
Atacantul român Adrian Mutu, care este suspendat după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramina, efectuează, în această dimineaţă, vizita medicală împreună cu alţi coechipieri de la echipa AC Fiorentina, informează site-ul fiorentina.it.
Chelsea a cerut FIFA suspendarea pe termen nelimitat a atacantului formaţiei Fiorentina Adrian Mutu, până la plata sumei de 17 milioane de euro pe care românul trebuie să o achite grupării londoneze, conform deciziei forului fotbalistic mondial, informează presa italiană.
Preşedintele UEFA, Michel Platini, a fost internat de urgenţă, vineri seară, într-un spital din Africa de Sud, după ce a leşinat în timp ce lua masa la restaurant.
Gruparea AS Roma a anunţat, joi seară, pe site-ul oficial, achiziţionarea, pentru trei sezoane, a portarului român Bogdan Lobont, care va primi un salariu de 800.000 de euro în sezonul 2010/2011, 900.000 de euro în 2011/2012 şi un milion pentru sezonul 2012/2013.
Programul meciurilor din turul doi preliminar al Ligii Europa, după disputarea partidelor din primul tur preliminar al competiţiei:
Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a declarat, joi, că decizia luată de Comitetul de Urgenţă al federaţiei, prin care persoanele care recidivează cu declaratii jignitoare sau calomnioase vor fi declarate "persona non grata", va face bine fotbalului romanesc.