Atacantul Adrian Mutu a transmis un mesaj de mulţumire fanilor formaţiei Fiorentina, care l-au primit extrem de călduros, duminică, la meciul cu echipa Chievo Verona, câştigat cu scorul de 1-0, în etapa a X-a a campionatului.
„Vă rog să mulţumiţi fanilor din partea mea, spuneţi-le că sunt fantastici, unici. Spuneţi-le că le-am simţit afecţiunea. Spuneţi-le că a fost minunat…”, este mesajul lui Mutu către fani conform Corriere dello Sport.
Violanews scrie că duminică a fost o zi specială pentru Mutu. „Mutu ştie Florenţa şi ştie foarte bine că agresiunea din acea dimineaţă rămâne o rană pentru localnici, oamenii săi. Ştie că acesta este un oraş care ştie să iubească mai mult decât altele, dar şi să aibă reacţii dure atunci când este rănit. Când a intrat pe teren, Mutu a privit în sus, spre dealul din Fiesole dar şi spre sectorul plin de ultraşi. A privit şi a ascultat. Nicio fluierătură. Mai întâi linişte, iar apoi iubirea oamenilor. Mutu s-a bătut, deşi picioarele nu îl ajută ca în zilele lui bune. A încercat să scoată mingi, a vrut să facă ceva. A înţeles rapid că era greu, dar a încercat… Florenţa a înţeles că ieri, la ora 12.30, în teren era cel mai bun Mutu posibil. Cel care pentru Fiorentina e gata să-şi dea sufletul. El este făcut aşa: din greşeli şi generozitate. Şi atunci când oamenii l-au întâmpinat cu dragoste şi aplauze, Adrian a renăscut. Alerga dublu, lupta, îşi ajuta coechipierii. Da, cel mai bun Mutu posibil, cel pe care selecţionerul Lucescu a decis să-l ierte şi să-i dea din nou tricoul naţionalei, chiar la Italia-Romania. Şi el, în sfârşit fericit, a căutat şi a găsit, ca un naufragiat pe o insulă pierdută, modul în care să-şi transmită mesajul: <<Spuneţi-le oamenilor că le mulţumesc, spuneţi-le tuturor că-i iubesc>>…”, scrie violanews.com.
Integralist
Adrian Mutu a fost integralist în meciul Fiorentina – Chievo. Mutu a fost aplaudat de întreg stadionul la primul său meci la Florenţa, după ce a ispăşit suspendarea de nouă luni pentru dopaj.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!