„Am făcut apel la TAS, am iniţiat deja procedura de atac. Nu s-a pus la îndoială niciun moment dacă să mergem sau nu mai departe. Pentru că noi credem cu tărie că Rapid a fost de bună credinţă şi că a respectat întocmai regulamentele din România. Regulamente pe care nu le-am făcut noi. Am trimis deja o scrisoare la TAS prin care îi anunţăm de intenţia noastră de a merge până la capăt. Acum avocaţii noştri pregătesc motivarea, care va fi transmisă în următoarele zile celor de la TAS. Cerem daune de milioane de euro celor vinovaţi în cazul Varga – Bălan. Nu vreau să spun dacă vom cere daune Ligii, comisiilor sau altcuiva pentru că nu vreau să deconspir planul nostru. Dar cei vinovaţi trebuie să plătească”, a explicat oficialul rapidist.
Copos a afirmat că FC Rapid este pregătită să meargă chiar şi în instanţele civile după încheierea procesului de la TAS. „Suntem hotărâţi să mergem până la capăt pentru a demonstra că dreptatea este de partea noastră şi că Rapid a fost de bună credinţă în acest caz. După TAS vom merge şi în instanţele civile. E vorba de un abuz de drept făcut de anumite persoane, iar noi vrem să facem şi o plângere penală pentru felul în care s-a procedat în acest caz. De asemenea, jucătorii vor da în judecată LPF pentru că li se refuză dreptul la muncă”, a adăugat George Copos.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!