Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, miercuri, după meciul amical România – Italia, scor 1-1, că prima reprezentativă ar fi meritat să câştige întâlnirea de la Klagenfurt (Austria), pentru modul în care au evoluat jucătorii săi, şi a lăudat prestaţia debutanţilor Râpă şi Tătăruşanu.
„A fost un meci bun, pe care l-am jucat împotriva unei echipe grele din fotbalul mondial. Chiar le-am spus băieţilor că un rezultat pozitiv ar putea schimba toată conjunctura din jurul naţionalei, într-una pozitivă. Au mai fost astfel de meciuri în istorie. Sunt rezultate de care te poţi agăţa, prin care capeţi putere, prin care arăţi jucătorilor că te poţi bate cu oricine. Pur şi simplu am obţinut mai puţin decât am meritat. Şi astăzi meritam să câştigăm, măcar prin ocaziile avute pe contraatac. A fost un an ghinionist, la cea mai mică greşeală am luat gol. Sper ca totul să se schimbe şi la anul să fie totul în favoarea noastră”, a spus Răzvan Lucescu.
Selecţionerul României a adăugat că rezultatul din meciul de la Klagenfurt este frustrant: „Aşa cum sunt şi băieţii, trăim sentimente ciudate. Pe de-o parte pentru rezultatul obţinut, pentru jocul prestat, dar pe de altă parte suntem frustraţi că mai erau 5-6 minute până la o victorie mare. Am fi plecat cu un rezultat pozitiv şi de la Paris dacă n-ar fi fost faza din minutul 83, la fel şi-n Ucraina sau Turcia. Trebuie să continuăm să ne luptăm, să avem acea convingere, să ne batem pentru fiecare minge şi, cu siguranţă, vom avea rezultate”. sursa Mediafax
Trei jucători remarcaţi
Lucescu a lăudat prestaţia jucătorilor Cornel Râpă şi Ciprian Tătăruşanu, care au debutat la echipa naţională cu ocazia acestui meci, precum şi a lui Ciprian Deac. „A făcut un meci bun Deac, aşa cum au făcut şi ceilalţi. Echipa naţională a câştigat un jucător, Râpă, care a făcut un meci formidabil. Este un jucător serios, un om educat, sper ca acest meci să-i dea încrederea şi să-l propulseze cu adevărat către echipa naţională. Sunt nişte câştiguri azi, dar care trebuie să confirme şi în celelalte meciuri”, a mai spus selecţionerul.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!