Mijlocaşul echipei naţionale a României, Mirel Rădoi, a declarat, la Piatra Neamţ, că tricolorii trebuie să uite de eşecul din Serbia şi să strângă rândurile pentru a evita o ruşine şi mai mare în meciul cu Insulele Feroe, de miercuri.
„Nu cred ca e bine venit acest rezultat. Peste doua zile avem un nou meci şi putem face uitată această umilinţă, ne putem lua revanşa. E greu să trecem peste un asemenea eşec, dar trebuie să o facem, pentru că ne aşteaptă un alt meci în care ruşinea ar putea fi mult mai mare. Până la urmă, între naţionala României şi cea a Insulelor Feroe este o diferenţă foarte mare. Sper să câştigăm pentru a ne asigura locul în urna a doua. Am ajuns aici din cauza începutului foarte slab de campanie”, a spus Rădoi.
Întrebat dacă tricolorii s-au gândit să facă un gest asemănător jucătorilor de la Bayern Munchen, care şi-au cerut scuze în genunchi în faţa suporterilor după o serie de rezultate slabe, Rădoi a răspuns: „Nu ne-am gândit la un asemenea gest. Un gest minunat ar fi să arătam că suntem bărbaţi pe teren şi să câştigăm acest meci”.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!