„Real Madrid şi Manchester United au definitivat transferul lui Cristiano Ronaldo. Cele două cluburi au semnat un acord definitiv pentru transferul jucătorului Cristiano Ronaldo, începând din 1 iulie”, se arată într-un comunicat oficial al grupării Real Madrid, care precizează că portughezul a semnat un contract valabil pentru următorii şase ani. Prezentarea oficială a lui Cristiano Ronaldo va avea loc la 6 iulie, la stadionul „Santiago Bernabeu”.
Potrivit presei spaniole, Ronaldo, transferat în schimbul a 94 de milioane de euro, va încasa un salariu anual net de 13 milioane de euro, fiind fotbalistul cu cel mai bun contract din lume. Manchester United a remis un comunicat în care a confirmat tranzacţia şi a anunţat că nu are alte comentarii de făcut.
Nici nu a apucat încă să joace vreun minut pentru Real Madrid şi deja Cristiano Ronaldo îi dă mari bătăi de cap preşedintelui Florentino Perez. Acesta a urmărit cu îngrijorare tot ceea ce a relatat cu lux de amănunte mass-media de scandal despre recenta escapadă a lusitanului în Statele Unite ale Americii, având drept punct culminant relaţia-fulger cu Paris Hilton şi a decis ca jucătorul să fie urmărit de detectivi.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!