„Nu există nicio ofertă de la AS Roma, am citit şi eu această ştire în unele ziare, dar la noi nu au ajuns astfel de propuneri. Legat de viitorul lui Adrian? Este un moment complicat, deoarece situaţia este complicată în general. Vom şti mai multe după întâlnirea cu Corvino (directorul sportiv al clubului AC Fiorentina)”, a precizat impresarul român.
Cotidianul La Nazione a scris, la mijlocul lunii mai, că atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu este dorit de clubul AS Roma, care i-ar fi făcut o ofertă de 4 milioane de euro.
Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira în luna octombrie.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!