“Peste 200.000 de euro au fost oferiţi unui număr de 60 de huligani pentru organizarea lor, pentru călătoria în Italia, pentru echiparea acestora şi provocarea de incidente care au avut drept consecinţă suspendarea meciului de marţi seară”, menţionează cotidianul Politika, care citează surse din cadrul anchetatorilor.
Potrivit sursei citate, ancheta iniţiată de autorităţile sârbe vizează doi şefi ai mafiei locale, un traficant de cocaină acuzat şi de spălare de bani şi un altul, a cărui “organizaţie criminală” este bănuită de numeroase crime, furturi şi comportament agresiv. Cei doi sunt daţi în urmărire generală.
“Este posibil ca cei doi să fi finanţat aceste incidente pentru că sunt interesaţi să creeze haos în sânul statului sârb”, a explicat sursa citată, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Poliţia sârbă anchetează, de asemenea, posibilitatea existenţei unei legături între acţiunile suporterilor şi anumite persoane nemulţumite de situaţia din cadrul Federaţiei Sârbe de Fotbal, însă cotidianul Politika apreciază că această ipoteză este mai puţin probabilă.
Partida Italia – Serbia, programată, marţi, la Genova, în preliminariile CE 2012, a început cu o întârziere de aproximativ 40 de minute din cauza incidentelor provocate de fanii sârbi. Întâlnirea a fost suspendată definitiv după doar şase minute, când suporterii formaţiei oaspete au aruncat din nou cu petarde şi cu fumigene în spectatorii italieni şi pe teren. Forţele de ordine au arestat 17 suporteri sârbi, printre care şi pe liderul acestora, iar bilanţul final al incidentelor este de 16 răniţi, printre care doi carabinieri italieni.
La revenirea sârbilor în ţară, au fost încarcerate 19 persoane care vor fi deferite justiţiei.
Comisia de Disciplină a UEFA se va reuni la 28 octombrie pentru a analiza acest caz. Reprezentativa Serbiei riscă să piardă meciul din Italia la masa verde, cu scorul de 0-3, şi să primească o suspendare pentru meciurile de pe teren propriu, însă poate fi şi exclusă din preliminariile Euro-2012.
mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!