Umiliţi în ultima etapa din Premier League de Hull City, tinerii fotbalişti ai lui Arsenal şi-au luat revanşa în faţa propriilor fani şi au spulberat, cu 4-0, pe FC Porto. Balul a fost deschis de Robin van Persie, care a punctat pentru prima oară în minutul 31. Peste puţin timp a sosit vremea colegului său din atac, Adebayor, să majoreze diferenţa. „Gongul” pauzei îi salvează pe portughezi, dar mitanul secund nu a venit cu veşti mai bune. Mai întâi Van Persie bifează dubla când lusitanii nici nu ieşiseră de la cabine, în minutul 48, pentru ca rezultatul final, Arsenal-Porto 4-0, să fie stabilit de Adebayor cu 20 de minute înainte de final.
În celălalt meci al grupei, după ce au reuşit să termine la egalitate cu Arsenal, în prima etapă, Dinamo Kiev a obţinut o remiză şi în deplasarea de la Fener. Partida a fost condusă de către turci, dar aceştia nu au reuşit să valorifice ocaziile avute în faţa unei echipe venite special pentru a obţine remiza.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!