Atacantul lui Chelsea, Didier Drogba, a fost lăsat pe bancă de antrenorul Luiz Felipe Scolari pentru întâlnirea cu West Bromwich, la patru zile după ce a fost implicat într-un incident cu suporterii lui Burnley în meciul pentru Cupă. Deşi iniţial se aprecia că africanul ar putea intra în joc, într-un final Chelsea a jucat cu un singur vârf- Nicolas Anelka.
A fost o mişcare norocoasă, dacă ţinem cont că francezul a reuşit în meciul de sâmbătă golurile cu numerele 99 şi 100 în Premier League. Adus la Arsenal în 1996, Anelka ajunge la borna 100 sub culorile lui Chelsea, în victoria cu 3-0 contra WBA. Este o nouă dublă pentru acesta, după ce etapa trecută a realizat acelaşi lucru contra lui Blackburn (2-0).
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!