Anul viitor, Electric Castle va avea loc în perioada 17-21 iulie, la Castelul Banffy din Cluj. Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age sunt trupele principale care vor urca pe scenă.
Lista artiștilor e completată de Chase and Status (live), Marc Rebillet, Nina Kraviz, Bonobo, Dj Shadow, Sleaford Mods, printre multe alte nume, și un invitat supriză: Shaquille O’Neal aka DJ Diesel, legendă NBA și autoproclamat „dubstep dad”.
Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile la prețul de 119 Euro, în ofertă specială până în 20 decembrie.
Massive Attack au pus bazele trip hop, unul din cele mai influente stiluri muzicale ale ultimelor decenii, și au inspirat o întreagă generație de artiști prin extraordinara lor putere creativă în muzică, arte vizuale și activism.
Bring Me The Horizon revin la EC, pe scena principală, în plin turneu de promovare a unui nou album ce va surprinde fanii cu un sound diferit.
La prima prezență a trupei în România, Queens of The Stone Age (QOTSA) promit un masterclass în rock! QOTSA este pregătită cu un show ce trece prin toate perioadele din cariera legendarei trupe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!