“Sepultura se va opri. Va muri. O moarte conştientă şi planificată”, a scris grupul pe reţelele de socializare, informând şi despre ultimul lor turneu, intitulat “Celebrating Life Through Death”, “un rămas bun care ne va purta pe întreaga planetă şi va fi o sărbătoare a trecutului şi prezentului pentru ultima dată”.
Turneul de adio al trupei înfiinţate de fraţii Max şi Igor Cavalera va începe pe 1 martie la Belo Horizonte şi, după concerte în alte şapte oraşe braziliene, va continua în Costa Rica, prima oprire a unei călătorii prin America Latină care va include Columbia, Peru, Ecuador, Chile, Argentina şi Uruguay.
Ultima fază a turneului va fi în Europa, cu concerte în Franţa, Danemarca, Belgia, Luxemburg, Germania, Elveţia, Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Austria, Polonia, Ungaria şi Republica Cehă, unde pe 23 noiembrie trupa braziliană va concerta pentru ultima dată, în faţa publicului din Praga.
În timpul turneului de adio va fi înregistrat şi ultimul album al grupului, care va cuprinde 40 de melodii înregistrate live în 40 de oraşe pe tot parcursul turneului.
Acest album se va adăuga celor cincisprezece albume de studio pe care Sepultura le-a lansat în cei 40 de ani de carieră muzicală, la care se adaugă alte trei care au fost înregistrate live, unul dintre ele în timpul festivalului Rock in Rio din 2013.
“Am avut mereu cei mai buni fani din lume, care ne-au susţinut cu laude şi critici, care au fost exigenţi şi inteligenţi, care au crescut odată cu formaţia şi ne-au fost mereu loiali. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. Acest album şi acest turneu vă sunt dedicate. (…) Eutanasia, dreptul la o moarte demnă. Dreptul de a alege să trăim liberi şi de a alege când să murim!”, a scris Sepultura într-un comunicat postat pe site-ul său.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!