Ziua mondială a mersului pe jos se adresează persoanelor din lumea întreagă, indiferent de vârstă, condiţie socială sau abilităţi fizice, care sunt încurajaţi să meargă pe jos, celebrând, astfel, activitatea fizică şi promovarea unei vieţi sănătoase. De asemenea, se adresează tuturor organizaţiilor partenere sau reprezentanţilor administraţiilor locale, interesaţi de organizarea unor evenimente dedicate acestei zile.
Tema ediţiei din 2020 este, potrivit TAFISA, “24 de ore în jurul lumii” (“24 Hours Around the Globe”). Din Noua Zeelandă şi până în Canada, tuturor iubitorilor de plimbări şi mişcare în aer liber li se propune să se fotografieze şi filmeze în timp ce ajung la diferite obiective, astfel încât, puse cap la cap, aceste mărturii să alcătuiască o plimbare în jurul lumii. Evident, în contextul pandemiei de COVID-19, nu trebuie ignorate regulile impuse pe plan local de distanţare socială şi de limitare a numărului persoanelor care alcătuiesc un grup.
Spaţiile publice deschise, în aer liber, reprezintă nu doar un mediu optim în care să creştem, să descoperim lumea, să ne facem prieteni, să ne distrăm şi să învăţăm, ci oferă şi un potenţial uriaş pentru o viaţă activă, oferind un mediu prietenos şi sigur pentru mersul pe jos. Din acest stil de viaţă, nu vor avea de câştigat doar cetăţenii, la nivel individual, ci întreaga societate şi economie, la nivel global.
Sărbătorită încă din anul 1991, Ziua mondială a mersului pe jos promovează sănătatea prin mişcare şi atrage, an de an, milioane de participanţi din circa 160 de ţări de pe mapamond, potrivit www.tafisa.org.. Pe lângă mersul pe jos, cei ce iau parte la aceste evenimente sunt încurajaţi să folosească şi biciclete, skateboard-uri, role etc.
Mersul pe jos reprezintă o metodă uşoară de a face mişcare, disponibilă atât persoanelor cu o condiţie fizică bună, cât şi celor care suferă de diferite afecţiuni. Nu implică niciun cost, are un risc minim de accidentare şi poate fi extrem de agreabil atunci când este practicat alături de alte persoane. Beneficiile mersului pe jos asupra sănătăţii sunt binecunoscute, printre acestea numărându-se şi cele prezentate pe site-ul www.telegraph.co.uk, cum ar fi: reduce riscul de cancer sau de demenţă senilă, ajută sistemul cardiovascular, ajută la asimilarea vitaminei D prin expunere la razele solare, îmbunătăţeşte tonusul muscular şi starea de spirit etc.
Evenimentele dedicate Zilei mondiale a mersului pe jos sunt susţinute la nivel internaţional, printre alţii, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Comitetul Olimpic Internaţional şi UNESCO.
SURSA: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!