Ucraina în alertă. Rusia pregăteşte atacuri chimice
Centrul pentru Contracararea Dezinformarii din cadrul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din Ucraina susţine că Federaţia Rusă se pregăteşte să lanseze atacuri chimice în campania sa invadatoare.
Pierderile de război ale ruşilor i-ar putea determina pe aceştia să întreprindă acţiuni radicale, conchid autorităţile ucrainene.
Fitch Ratings anulează poziţiile companiilor ruseşti afectate de sancţiunile UE
„Pentru a se conforma sancţiunilor Uniunii Europene, Fitch Ratings intenţionează să-şi retragă estimările pentru toate companiile ruseşti relevante şi filialele acestora”, a declarat agenţia printr-un comunicat.
Toate evaluările vor fi anulate înainte de expirarea termenului limită al UE, 15 aprilie 2022.
Grupul auto Renault anunţă suspendarea activităţilor industriale în Rusia
Consiliul de administraţie al grupului auto Renault a anunţat, miercuri seară, decizia suspendării activităţilor industriale în Rusia, în contextul acţiunilor internaţionale de sancţionare din cauza intervenţiei militare în Ucraina.
NATO estimează că între 7.000 şi 15.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi în Ucraina de la începutul războiului
Prin comparaţie, Rusia a pierdut aproximativ 15.000 de soldaţi în 10 ani în Afganistan.
Un înalt oficial militar al NATO a susţine că estimarea alianţei se bazează pe informaţii de la autorităţile ucrainene, pe ceea ce Rusia a eliberat intenţionat sau nu şi pe informaţiile colectate din surse deschise. Oficialul a vorbit sub condiţia anonimatului conform regulilor de bază stabilite de NATO.
Ucraina a publicat puţine informaţii despre propriile pierderi militare, iar Occidentul nu a dat o estimare concretă. Volodymr Zelenskiy a declarat în urmă cu aproape două săptămâni că aproximativ 1.300 de militari ucraineni au fost ucişi.
Marea Britanie anunţă asistenţă militară “majoră” destinată Ucrainei
Marea Britanie va anunţa, cu ocazia summiturilor NATO şi G7 programate joi la Bruxelles, un nou set “major” de măsuri în materie de asistenţă militară pentru Ucraina.
Letonia este prima ţară care făcut o lista neagră cu 25 de personalităţi ale culturii ruse pe care le acuză de propagandă de război
Pe listă se regăsesc: dirijorul Valery Gergiev, actorul şi regizorul Vladimir Mashkov, actorul Dmitri Pevtsov, cântăreţul Stas Mikhailov, cântăreaţa Polina Gagarina şi alţii. Lista îl include şi pe regizorul Nikita Mikhalkov, laureat al premiului Oscar pentru filmul Soare înşelător, un susţinător al preşedintelui rus.
Comparaţie grafică dintre bombardarea Siriei şi Ucrainei
Trupele ruse au bombardat în 22 de zile Ucraina mai mult decât a fost lovită Siria de proiectile în 5 ani. Dezastrul este de 11 ori mai mare, precizează Forţele Aeriene Ucrainene.
Parlamentul polonez l-a declarat pe Putin criminal de război
Legislativul Poloniei a prezentat o rezoluţie prin care a cerut ca Putin şi complicii săi să fie traşi la răspundere pentru crime de război, crime împotriva umanităţii, acte de genocid şi încălcări sistemice ale drepturilor omului comise în Ucraina.
Putin vrea ca ţările ostile Rusiei să plătească pentru energia furnizată în ruble
„Rusia va continua, desigur, să furnizeze gaze naturale în conformitate cu volumele şi preţurile fixate în contractele încheiate anterior. Modificările vor afecta doar moneda de plată, care va fi schimbată în ruble ruseşti”, a declarat Putin.
Ucraina foloseşte recunoaşterea facială pentru a identifica soldaţii ruşi căzuţi în luptă
Ucraina foloseşte un software de recunoaştere facială pentru a identifica pe soldaţii ruşi ucişi, cu scopul de a le informa familiile despre decesul acestora.
Portul din Berdiansk, ocupat de ruşi, este în flăcări. O navă rusă a fost lovită cu rachete.
Berdyansk (Russian-occuped port) in #Ukraine. Russian forces started to disembark from the port a few days ago. https://t.co/TD3sJDZ8Gh
— Michael A. Horowitz (@michaelh992) March 24, 2022
Mariupol nu a putut fi cucerit de ruşi, aşa că a fost bombardat masiv
What #Mariupol looks like after almost a month of war. pic.twitter.com/gS0sLxM6BN
— NEXTA (@nexta_tv) March 24, 2022
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!