Contractele futures pentru petrolul Brent au urcat cu 60 de cenţi, sau 0,5%, la 110,74 dolari pe baril, în timp ce contractele futures pentru petrolul american West Texas Intermediate au crescut cu 40 de cenţi, sau 0,4%, la 108,21 dolari pe baril.
Ambele referinţe au sărit cu peste 1 dolar pe baril mai devreme, după ce miercuri au câştigat peste 5 dolari pe baril.
Propunerea de sancţiuni, care a fost anunţată de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi care are nevoie de susţinerea unanimă a celor 27 de ţări UE pentru a intra în vigoare, include eliminarea treptată a livrărilor de ţiţei rusesc în şase luni şi a produselor rafinate până la sfârşitul anului 2022.
De asemenea, se propune interzicerea într-o lună a tuturor serviciilor de transport maritim, de brokeraj, de asigurare şi de finanţare oferite de companiile din UE pentru transportul petrolului rusesc.
Cu toate acestea, UE se confruntă cu sarcina de a găsi surse alternative de aprovizionare într-un moment în care preţurile energiei au crescut brusc. UE importă zilnic aproximativ 3,5 milioane de barili de petrol şi produse petroliere ruseşti şi depinde, de asemenea, de livrările de gaze de la Moscova.
Câteva ţări din estul UE sunt îngrijorate de faptul că propunerea nu le oferă suficient timp pentru a se adapta.
Joi, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi a producătorilor aliaţi, cunoscută sub numele de OPEC+, este de aşteptat să convină să majoreze ţintele de producţie cu 432.000 de barili pe zi (bpd) pentru luna iunie, au declarat pentru Reuters patru delegaţi ai OPEC+. Astfel, OPEC+ ar urma să respecte planurile pentru o creştere graduală a producţiei lunare.
Secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, a reiterat că nu este posibil ca alţi producători să înlocuiască oferta rusă, dar şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la reducerea cererii de combustibili pentru transport şi produse petrochimice în China, principalul importator mondial, din cauza blocajelor COVID-19.
Un sondaj realizat joi în sectorul privat a arătat că activitatea sectorului serviciilor din China s-a contractat în aprilie la a doua cea mai mare rată înregistrată vreodată, sub efectul măsurilor împotriva pandemiei.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
Trimite articolul
XAcum, scopul este clar, adică distrugerea economică a U.E. în favoarea SUA.
-
De ce sa platesc eu extra ca aia de acolo se omoara intre ei? De ce nu a fost destula ‘spaga de la vacacinurile astea false? mai trebuie si din razboi?
E momentul sa ne oprim sa dansam dupa cum dicteaza alti pana se mai poate, altfel vai de noi toti .
-
E prea târziu, neavând coloană vertebrală și având calitatea de lingăi ai Ursulei și supuși americanilor, posibil că nu se mai poate face nimic.