S-a întâmplat marţi dimineaţa, la 11 kilometri de Vama Nădlac, pe teritoriul Ungariei. Un microbuz înmatriculat în Italia, condus de un şofer de origine tunisiană, cu cetăţenie română, a fost implicat într-un accident mortal. Pe lângă şofer, în microbuz se aflau 19 migranţi care reuşiseră să treacă ilegal frontiera. Agenţilor de poliţie maghiari li s-a părut suspect microbuzul, au încercat să îl oprească dar, pentru că şoferul şi-a continuat drumul în viteză, au pornit în urmărirea lui. După câteva minute, în zona localităţii Apátfalva, şoferul a pierdut controlul volanului într-un sens giratoriu, iar microbuzul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Traficul rutier a fost blocat timp de două ore.
Din nefericire, unul dintre migranţi (o femeie) şi-a pierdut viaţa. Toate celelalte 18 persoane din autovehicul au fost rănite, nouă fiind în stare gravă. Între acestea din urmă se află şi şoferul microbuzului, care a ajuns la spital. El este cercetat de autorităţile ungare pentru trafic de migranţi şi ucidere din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!