“Mă aflu la Moscova ca mesager al păcii, pentru a salva vieţi şi a reduce suferinţele”, a declarat Antonio Guterres, potrivit BBC News, precizând că discuţia cu Serghei Lavrov a fost sinceră şi că este evident că există poziţii diferite în privinţa situaţiei din Ucraina.
Antonio Guterres a precizat că a discutat despre constituirea unui grup de contact cu oficiali din cadrul Naţiunilor Unite, din Rusia şi din Ucraina pentru crearea de coridoare umanitare. De asemenea, secretarul general ONU a subliniat că există “o criză” în oraşul Mariupol, exprimând disponibilitatea mobilizării resurselor agenţiilor Naţiunilor Unite.
“Cu cât se va instaura mai rapid pacea, cu atât va fi mai bine pentru Ucraina, pentru Rusia şi pentru întreaga lume”, a subliniat Antonio Guterres.
La rândul său, Serghei Lavrov a pledat pentru multilateralism, subliniind, potrivit BBC News, că toate ţările au drepturi egale în materie de suveranitate şi exprimând preocupări că Rusia este exclusă din discuţiile internaţionale, o referire la o reuniune a reprezentanţilor ţărilor occidentale în Germania.
“Obiectivul nostru principal este să protejăm populaţiile civile. Suntem pregătiţi să cooperăm cu colegii din cadrul Naţiunilor Unite pentru atenuarea suferinţelor populaţiilor civile”, a subliniat Serghei Lavrov, citat de cotidianul Le Figaro.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
A fost găsită a treia groapă comună în apropiere de Mariupol
Trimite articolul
Xtare ma tem ca un obstacol major in calea negocierilor,in afara de barbarul Putin,este chiar Zelenski,el supunindu-si poporul la suferinte nemaintilnite de pe vremea nazistilor; dar nici cu bolsevicii barbarului Putin nu e de glumit,caci pina Putin nu va fi eliminat fizic,pace nu v fi.