“Buldozere israeliene au distrus anumite părţi ale intrării de sud” a spitalului, a anunţat ministerul într-un comunicat. Contactată de AFP, armata israeliană a indicat că are loc o operaţiune la acest spital.
“În seara aceasta, efectuăm o operaţiune ţintită în spitalul Al-Shifa. Continuăm să mergem înainte”, a declarat general maior Yaron Finkelman, responsabil cu operaţiunile israeliene în Fâşia Gaza, pe canalul Telegram al armatei israeliene.
Armata israeliană a anunţat miercuri că a găsit “muniţie, arme şi echipamente militare” ale Hamas în spitalul Al-Shifa din Gaza, unde a efectuat în cursul zilei o “operaţiune ţintită”, susţinând că gruparea islamistă palestiniană îl foloseşte drept centru strategic şi dispune de o infrastructură de tuneluri sub clădiri, notează Reuters şi AFP.
Situat în vestul oraşului Gaza, nu departe de Marea Mediterană, spitalul Al-Shifa a fost în ultimele zile unul din obiectivele luptelor între armata israeliană şi forţele palestiniene, fiind deosebit de important pentru Israel, care a promis că va “nimici” gruparea Hamas aflată la putere în Fâşia Gaza, după atacul sângeros al acesteia din 7 octombrie, urmat de ample represalii israeliene.
Conform ONU, în spital se află circa 2.300 de oameni – pacienţi, personal medical şi civili palestinieni strămutaţi.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XOrganizatia terorista Hamas are zeci de mii de militanti armati si sute de mii daca nu milioane de adepti in intreaga lume. Cand ei vor doar sange, vor primi doar sange. Sabin Gherman la Prima News explica pe intelesul tuturor situatia din Gaza
-
Absolut de acord
-
Ciolovecii de la noi nu-l inghit pe Gherman, ei belesc ochii la RTV, Sputnik, RusaraiaToday si “cetesc” Active News. Ciolovecii nostri iubesc comunismul si nazismul, ca doar sunt doua fete ale aceleiasi monede pline de sange
-
Gherman ala al vostru, o fi Mesia Palestinei ? Sunt reportaje transmise in direct despre soarta palestinenilor, cine fras are nevoie de ideile lui Gherman ? Merge sa transmita “live” din Fasia Gaza ? Nu, sta la caldura pe fotoliu, dar e mare “expert”.
-
Culmea-i ca eu nu l-am urmarit pe Gherman, dar am inceput sa o fac de cand au postat aici despre el. Dar pentru tine, un om civilizat, cult, citit este un dusman mai mare decat oricine altcineva. Tie-ti place sa te inconjori de cei ca tine, care sa-ti soarba toate tampeniile extremiste pe care le debitezi.
-
Mai, lasa-l drac de “cult” . Sa mearga in fras la fata locului, sa se uite in ochii jurnalistilor palestineni, care “obligati” cumva de meseria lor, transmit in direct, in timp ce jidanii le bombardeaza casele si le ucid familiile. Gherman asta al vostru e un mare fas, nu are nici idee despre suferinta palestinenilor.
-
Jurnalistii Hamas sunt foarte obiectivi, ce sa zic, falsificand date la greu, sa pice pe narativa agreata de “Ministerul” sanatatii, condus de… Hamas… Nu exista presa independenta care sa emita din Gaza, asa ca mare parte din ceea ce vezi e poleit cu culorile Hamas.
-
-
-
Daca faceau acelasi lucru rusii ati fi sarit toti cu barbarii, orcii, mujicii si alte tampenii.
Lasa ca roata se invarteste si va veni vremea tuturor sa plateasca.
-
Rușii exact asta au făcut în Ucraina. Au distrus orașe frumoase, muzee, școli, spitale, biserici. Și au ucis zeci de mii de civili, chiar și foști pro-ruși de-ai lor. Și-au arătat adevărata față de monștri bolșevici în Ucraina
-
Sper să ții minte vorbele acestea când îți va veni și dumitale sorocul. Karma is a bitch