Hamburg. Cu toate acestea, „nici un element nu arată că ar exista o legătură cu fotbalul” şi meciul programat în această după-amiază în oraşul-port din nordul Germaniei, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Thilo Marxsen.
Dintr-un motiv încă necunoscut, „atacatorul a ieşit dintr-o cafenea şi i-a ameninţat pe poliţişti”, a adăugat el. Forţele de ordine au ajuns în final să-l împuşte şi să-l rănească la picior, a explicat purtătorul de cuvânt, indicând că agresorul a fost spitalizat.
Hamburg este unul dintre oraşele în care au loc meciurile de fotbal din EURO 2024. Întâlnirea dintre Olanda şi Polonia a început duminică de la ora locală 15:00 (16:00 – ora României), fiind desfăşurat cu această ocazie un important dispozitiv poliţienesc.
Atacul a avut loc lângă bulevardul foarte turistic Reeperbahn, la puţin peste un kilometru de un Fan zone amenajat.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!