Instanţa rusă a condamnat-o joi pe vedeta americană de baschet Brittney Griner la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce a fost găsită vinovată de introducerea deliberată în Rusia a cartuşelor de vape care conţineau ulei de haşiş. De asemenea, Griner a fost amendată cu 1 milion de ruble (16.000 de dolari), informează Mediafax.
La scurt timp după aflarea verdictului, preşedintele american Joe Biden a calificat drept „inacceptabilă” condamnarea vedetei de baschet Griner în Rusia şi a cerut Moscovei să o elibereze imediat, scrie Reuters.
„Astăzi, cetăţeana americană Brittney Griner a primit o sentinţă de închisoare care este încă o reamintire a ceea ce lumea ştia deja: Rusia o reţine pe nedrept pe Brittney”, a declarat Biden într-un comunicat. „Este inacceptabil şi fac apel la Rusia să o elibereze imediat.”
Reţinută în 17 februarie
Brittney Griner a fost reţinută pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova la 17 februarie, având în bagaje cartuşe de vape care conţineau ulei de haşiş. Lui Griner îi fusese prescrisă marijuana medicală în Statele Unite pentru a ameliora durerile provocate de leziuni cronice, o metodă de tratament care este frecventă în rândul sportivilor de elită, deoarece are mai puţine efecte secundare decât unele analgezice.
Canabisul este ilegal în Rusia, atât în scopuri medicinale, cât şi recreative.
Schimb de prizonieri?
Condamnarea baschetbalistei americane ar putea deschide calea pentru un schimb de prizonieri de profil înalt între Rusia şi Statele Unite, care ar include-o pe sportiva în vârstă de 31 de ani şi un rus încarcerat care a fost cândva un prolific traficant de arme, scrie Reuters.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XSe pare ca nu au fost impresionati cand i-a facut rasisti si homofobi 😂😂😂😂😂
Adica dai la schimb un criminal din cauza caruia au murit cine stie cati oameni pentru o drogata? Fain…