Premierul ungar Viktor Orban se opune acestui ajutor pentru Ucraina în contextul în care Comisia Europeană a blocat accesul Ungariei la fondurile de coeziune şi la cele din planul european de relansare post-pandemie în urma disputelor cu Budapesta privind statul de drept.
Budapesta a obiectat şi anul trecut faţă de ajutorul macrofinanciar de 18 miliarde de euro oferit de blocul comunitar Ucrainei pentru anul în curs, dar în final a renunţat la veto după un acord cu Bruxellesul pentru deblocarea parţială a fondurilor europene ce revin Ungariei – acord care nu a fost aplicat, Comisia Europeană punând ulterior Ungariei noi condiţii – şi după ce la Bruxelles a fost lansată ideea unei soluţii de ocolire a veto-ului ungar.
O astfel de soluţie este avută în vedere şi acum. Astfel, dacă Budapesta opune veto faţă de noul ajutor financiar pentru Ucraina, atunci Bruxellesul va cere celorlalte 26 de state membre ale UE să pună fiecare la dispoziţie propriul pachet de ajutor financiar, iar toate acestea însumate să formeze pachetul cerut iniţial de Comisia Europeană, 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, afirmă doi oficiali europeni care s-au exprimat cu condiţia anonimatului.
“Ungaria riscă să-şi forţeze prea mult norocul. Am prefera să-i avem alături de noi, dar vine un moment când oamenii se satură ca Budapesta să ţină pe toată lumea ostatică. Soluţia ocolitoare este obositoare, dar va trebui să o folosim dacă este nevoie”, spune unul dintre respectivii oficiali.
“Chestiunea banilor pentru Ucraina va fi rezolvată într-un fel sau altul. Kievul va obţine ajutorul UE. Dacă Ungaria devine un obstacol în unanimitatea necesară pentru a-l acorda prin bugetul UE, statele membre vor găsi o altă cale, cum ar fi un acord interguvernamental sau garanţii naţionale”, confirmă celălalt oficial citat.
Parlamentul ucrainean a adoptat joi bugetul de stat pentru anul viitor, în care mai mult de jumătate din cheltuieli sunt destinate armatei, în timp ce nu se întrevede vreun sfârşit în războiul declanşat de Rusia în urmă cu 20 de luni. Kievul mizează pe ajutorul occidental pentru a acoperi deficitul uriaş de circa 43,58 de miliarde de dolari din bugetul pentru anul viitor. Ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko, a avertizat că Ucraina riscă un colaps economic anul viitor dacă aliaţii săi nu-i acoperă deficitul bugetar.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XLa un moment dat se vor trezi cei din UE și vor vedea jocul mișel la două capete al Ungariei și vor lua măsurile necesare
-
Cei edin EU stiu prea bine ce joc mizer face gunoiu asta , si el si turcu …insa le va ajunge cutitul la os incet , incet si oamenilor de eand din ungaria si il vor arunca la cosul de gunoi politic si pe mascariciul asta
-
tare as vrea ca politicienii romani sa preia multe dintre ideile acestui “gunoi”. Ar fi bine sa mai avem si noi un “Mircea cel Batran”, care sa vada interesele propriei patrii.E mai buna actuala conducere a tarii noastre, care a transformat Romania intr-un sclav politic al bosorogului senil, de peste ocean ?
-
Daca votezi prosti si hoti ca tine, te miri ca alesii neamului vor fi corupti si incompetenti? Daca decizi sa elimini mentalitatile distructive: “merge si asa” sau “a furat dar a si facut”, vei avea o tara unde lucrurile vor functiona cum trebuie intr-un final.
-
Mă minunez de tine Latrină cât timp liber ai!
-
Bravo bretonatule, ai o copeica pentru comentariul asta. Mai 99 si iei rubla
-
-
-
-
Rămâi la expertizele casnice. De s-a stricat mașina de spălat, de ce nu merge boilerul, etc. Expertiza asta din știre te depășește.
-
Când mi se strică mașina de spălat îți promit că te chem pe dumneata să o repari. Ești un specialist în domeniu. Repari și frigidere?
-
Tu te dai expertolog! Deci stai pe pace, că nu îți “fur” meseria, de “expertOLOG”
-
Termenul “expertolog” diferă de “expert”. Este ales ca un user ironic. Însă foarte complicat pentru cei că dumneata să facă diferența. 😉 Exact cum cei că dumneata “înțelegeți” cum merg treburile, dar doar din perspectiva bolșevică…..
-
-
Dacă nu îmi “explica-i”, nici nu știu ce mă făceam fără tine. Ești o minune a zilelor noastre, care știe una și bună, să de-a tot înainte cu prostia. Simpatiile politice te privesc, pe mine niciodată nu m-au atras aceste aspecte. Așa că dă-o tot înainte cu idioțeniile tale.
-
Faptul că dumneata înșiri fără noimă cuvinte unul după altul, nu te face mai deștept decât o oaie care paște un fir de iarbă după altul. Simpatiile mele sunt pentru democrație și libertate, spre deosebire de ale dumitale, care sunt împotriva democrației și pro-autocrație și a patriotismelor de fațadă
-
-
Iar te-ai trezit vorbind! Ești și tu vreo mama omida și nu știm. ExpertOLOG în toate. Dumneata știi și că sunt împotriva democrației și care sunt principiile mele de viață, ce mai ești mai creț pe creier decât scrotul masculin.
-
Din postările dumitale se pot observa afilierea și preferințele pentru ruși și Hamas, două regimuri care numai democratice nu sunt. Nu cred că ai scrot, de vreme ce spui “scrotul masculin”, de parcă femeile ar avea scrot (feminin) 😆 femeile din familia dumitale or fi având scroturi
-
Asadar femeile ciolovecilor sunt niste… barbosi cu scrot. Asta explica multe… :)))))
-
-
Tu nu te dezici! Una și “bună”, ca orbu Brăila. 🤣🤣
-
-
Bravo Orban felicitari pt ”veto”
miliardarii ucrainieni se plimba in masini de super lux si la noi dar mai ales in Monte Carlo si dl Zelenski asteapta ajutor material de pe la altii
Recent a fost o emisiune la TV cu vilele si masinile de lux cu nr de Ucraina pe strazile din Monte Carlo
-
De oligarhii lui Putin nimic? Multi-miliardari, cu bani furati de la armata rusa si de la rusul de rand. Putin este cel mai bogat om de pe planeta.
-
La ultima vizita a lui Wolodimir in USA, “saraca” lui nevasta a cheltuit peste un milion de dolari la Tiffany & Co. pe Fifth Ave. NY.- Iar “noi timpitii” le bagam pe git alte 50 mrd. de euro??
“…a avertizat că Ucraina riscă un colaps economic anul viitor dacă aliaţii săi nu-i acoperă deficitul bugetar.” Care aliati ? Cand s-a semnat un asemenea “Tratat de alianta” intre Ucraina si statele Europene ?
-
Se pare că UE dorește un colaps economic care duce la destrămare datorută Ucrainei. Ungaria știe ce face în interesul ei.
Momentan, Ungaria, Vaticanul si Slovenia au o pozitie corecta, solicitand tratative de pace in conflictul Rusia – Ucraina, Conducatorii celorlalte tari UE sunt insetate desange, ca doar nu este al Lor.
-
Singurii insetati de sange din aceasta ecuatie sunt rusalaii, cei care au si invadat o tara vecina si independenta. Sa se care orcii in pusta de unde au venit si sa va ia si pe voi, shoshocarii vanduti lor. Iar atunci va fi pace si prosperitate in Europa.
-
Marș din Transilvania înapoi în Moldova de unde ai venit.
-
Ai mei au fost in Ardeal cu mult inainte ca tribul tau sa fi coborat din copaci si sa inceapa sa migreze spre Europa.
-
Au fost pe drac, erau atat de turmentati incat au confundat Dorohoi cu Dorobanti si se credeau pe undeva in apropiere de ARAD. 🙂
-
Tu nu stii sa gasesti Romania pe harta dar vorbesti. Accentul rusesc te da de gol oricum, ciolovecule. Iar cand scrii se vede ca ai facut “scoala” undeva pe la periferiile Moscovei, band pufoaika expirata, totul dupa ce ai ajuns acolo din Mongolia pe o camila costeliva.
-
Despre care Romanie vorbesti, sarakie ? Despre cea slugarnica sau despre cea care a fost un stat suveran ? Sluga asta de acum, nu ar trebui sa mai existe pe nici o harta, doar in cea a coloniilor.
-
Despre Romania vorbesc, nu despre Rusia ta imperiala jihadorcule. Daca ar fi dupa tradatorii ca voi ne-ati vinde rusilor intr-un minut.
-
-
-
Noul ajutor financiar al UE pentru Ucraina nepricopsitei slugi americane pe nume Zelinski, va insemna de fapt noi si noi victime din partea poporului ucrainian! Dar asta nu intereseaza USA, aflata atat de departe de suferintele ucrainienilor! Iar cine crede ca RusiA va fi speriata de acest nou ajutor, rupt de la gura tarilor din UE, se inseala amarnic! Rusia nu a cedat si nu va ceda NICIODATA!
-
🤣🤣🤣🤣🤣 Rusia nu a cedat niciodata ??? mai citeste istoria prichindel , mai citeste istoria !!!
Dar ce mult v ati dori voi bolsevicilor ca Ucraina sa fie ignorata si parasita de toti , ce mult v ati dori voi orcilor ca sa puneti mana pe toata Ucraina , ca doar nu va mai ajunge cat teritoriu aveti , nu va mai ajunge cate tari a ti inrobit , va trebuie spatiu vital , Lebensraum exact ca nazistilor
Nu conteaza ca voi nu sunteti capabili sa va dezvoltati si civilizati actualul teritoriu pe care il detineti , nuuuu !!!
voi vreti sa aveti tot mai mult , exact ca prostul cu muschi care se trezeste intr o camera cu componente IT , nu conteaza ca el habar nu are sa schimbe un bec , el fura totul , ca poate ii va fi de ajutor candva …..
Cu un deficit bugetar urias ,de peste 18% , totusi UE continua sa sprijine Ucraina…..in timp ce Romanica, cu un deficit bugetar de peste 5%, este amenintata mereu de aceiasi UE ,ca nu e bine si vor fi luate masuri impotriva ei!
De oligarhii lui Putin nimic? Multi-miliardari, cu bani furati de la armata rusa si de la rusul de rand. Putin este cel mai bogat om de pe planeta.
-
Shhh, despre oligarhii lui Putin nu au “voe” sa vorbeasca ciolovecii, aia sunt tabu, ordine directe de la Kretinomlin.
Mi se rupe !