SUA. „Bombardiere strategice B-52 de la baza Minot a Forţelor Aeriene ale Statelor Unite (în Dakota de Nord) se află sub responsabilitatea Centcom”, comandamentul central al forţelor armate ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu, potrivit unui mesaj difuzat pe reţele de socializare.
Pentagonul a anunţat vineri seara viitoarele desfăşurări militare în regiune, în lunile următoare, în vederea apărării Israelului şi ca un avertisment pentru Teheran, inamic declarat al statului evreu.
„Dacă Iranul, partenerii săi sau grupurile afiliate profită de acest moment pentru a viza personalul sau interesele americane din regiune, Statele Unite vor lua toate măsurile necesare pentru (a se apăra)”, a avertizat Ministerul Apărării.
Sunt prevăzute mijloace de apărare împotriva rachetelor balistice, avioane de luptă, bombardiere B-52 şi alte tipuri de avioane militare.
Israelul, al cărui aliat neclintit sunt Statele Unite, este în război împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas în Gaza din 7 octombrie 2023 şi se confruntă cu gruparea libaneză Hezbollah la graniţa de nord, două grupări susţinute de Iran.
Pentru prima dată, Iranul şi Israelul, inamici declaraţi, au avut un schimb deschis de focuri directe, aviaţia israeliană lansând un raid asupra unor ţinte militare din Iran pe 26 octombrie, în represalii la lansarea a aproximativ 200 de rachete de către Teheran asupra Israelului, la 1 octombrie.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
Xse putea sa fie tot globul vreun conflict militar in care sa nu se amestece americanii? nu cred!
-
Exact precum Rusia…
Razboiul din Irak a fost facut de nemernicani la comanda lui Netanuyahu. Israel vrea sa domine tot Orientul Mijlociu dar vor sfarsi prin a fi din nou exilati de acolo.
-
Trist rău că tot amâni tratamentul 🤷♂️
-
Tratamentul nu-si mai face efectul… O lobotomizare completa si inlocuirea creierului sau minuscul cu o lopata de rumegus poate l-ar ajuta
-