BRUXELES. Europarlamentarul Vlad-Marius Botoș, împreună cu alți europarlamentari din mai multe state europene, a semnat o scrisoare prin care cere Comisiei Europene să extindă condițiile de roaming și pentru Republica Moldova.
„Susțin integrarea Republicii Moldova pe piața europeană a comunicațiilor prin extinderea tarifelor europene de roaming în republica de peste Prut. Deși un pas mic, tarifele comune de roaming ar ușura cu mult păstrarea legăturii între moldovenii care locuiesc în Uniunea Europeană și cei care au rămas acasă”, ne-a comunicat Vlad Botoș
Potrivit eurodeputatului Botoș, „la ora actuală avem aproximativ 700.000 de moldoveni care dețin și cetățenia română, deci sunt români cu acte în regulă. Este un număr imens, dacă ne gândim că Republica Moldova are aproximativ 2,5 milioane de locuitori, fără zona transnistreană. Republica Moldova dă semne clare de evoluție spre o democrație, spre un stat cu valori europene, iar eu, ca român, îmi doresc să susțin toate eforturile fraților noștri de peste Prut și să ajut la integrarea reală, în toate domeniile.”
Eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova au crescut în mod considerabil odată cu alegerea Maiei Sandu în fruntea statului de peste Prut. Acțiunile întreprinse de moldovenii de peste Prut odată cu începerea războiului au arătat mai clar orientarea țării spre Uniunea Europeană.
Botoș a subliniat că va susține în continuare toate eforturile de integrare europeană reală a Republicii Moldova, atât din punct de vedere economic, cât și politic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!