Regina Elisabeta a Marii Britanii va trimite un mesaj privat de condoleanţe familiei căpitanului Tom Moore după, a declarat Palatul Buckingham.
„Majestatea Sa s-a bucurat foarte mult să se întâlnească anul trecut cu Cpt Sir Tom şi cu familia sa la Windsor”, se precizează într-o declaraţie a Palatului.
„Regina şi întreaga familie regală sunt alături de ei, recunoscând inspiraţia pe care a oferit-o întregii naţiuni şi altora din întreaga lume”.
Fiica sa, Hannah Ingram-Moore, a spus că a fost tratat pentru pneumonie în ultimele câteva săptămâni, iar săptămâna trecută a fost testat pozitiv pentru Covid-19, potrivit BBC.
Veteranul armatei a câştigat inimile naţiunii, când a strâns 33 milioane de lire sterline pentru angajaţii sistemul naţional de sănătate (NHS) din Marea Britanie, dând 100 de ture în grădina sa, într-un cadru premergător, înainte de a împlini 100 de ani.
Tom Moore s-a născut în Keighley, West Yorkshire şi a studiat pentru a fi inginer civil înainte de a se înrola în armată în Al Doilea Război Mondial unde a avansat până la rangul de căpitan. A luptat în India şi Birmania.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XNu a murit ca avea 100 de ani. A murit tocmai de covid. Ce stire de cacat. Oare cat mai vroia sa traiasca??? A inventat cumva elicxirul vietii eterne si din cauza covid acum a murit???
Mancatorii de rahat din mass media de un an de zile doar covid covid! Contractul trebuie respectat de mass media echidistanta!
Cat de penibili puteti fii?
JURNALISTI DE CACAT !!!!! Cum aveti tupeul jegos sa scrieti ca omul la 100 de ani a murit de Covid ??? Ar trebui sa fiti trasi la raspundere si sper ca ve-ti fi pentru complicitate in acesta imensa manipulare si minciunaplanetara. A ti facut mai mult rau decat orice boala de pe planeta asta prin raspandirea fricii, panicii si mortii. A ti imbolnavit oameni sanatosi ordinarilor……