Sticlele de apă fierbinte sunt la mare căutare pe tot cuprinsul Marii Britanii în actualul episod de frig şi pe fondul eforturilor de a economisi energie în criza actuală, notează The Guardian.
Potrivit John Lewis, vânzările de astfel de produse au crescut de şase ori faţă de anul trecut. Şi sticlele Argos s-au epuizat în multe magazine din Londra şi Manchester.
Cu britanicii disperaţi să-şi diminueze consumul de energie, retailerii încearcă să-i tenteze cu o serie întreagă de produse cum ar fi poncho-uri electrice, salopete călduroase, cuptoare cu microunde, pături electrice.
Britanicii iau de asemenea cu asalt aşa-numitele bănci de căldură. Cu numai şase luni în urmă, ideea de spaţii unde oamenii pot scăpa de locuinţele îngheţate era privită cu reticenţă. Acum, într-o bibliotecă din Suffolk, familii de tineri, angajaţi din restaurante şi un fost angajat al NHS se numără printre cei care se refugiază într-un astfel de spaţiu.
O analiză a Joseph Rowntree Foundation sugerează că 4,3 milioane de gospodării şi-au redus deja cheltuielile pe încălzire în acest an. Consiliile din întreaga ţară lucrează cu organizaţiile de caritate pentru înfiinţarea unor spaţii calde în teatre, muzee, catedrale, staţii de pompieri şi cafenele.
În criza energiei, mulţi danezi nu au altă alternativă decât să se mute în campinguri, scrie Deutsche Welle.
Scumpirea energiei îi forţează pe danezi să-şi caute locuinţe alternative. Susţinerea oferită de guvernul danez nu este suficientă pentru acoperirea facturilor în creştere la energie.
Administratorii campingurilor subliniază că mulţi danezi pur şi simplu nu mai fac faţă costurilor de trai în creştere. Numărul celor care aplică pentru un loc într-un astfel de spaţiu este în creştere constantă.
Cu cea mai mare parte a Europei confruntându-se cu costuri în creştere dramatică la energie, Grecia a lansat o iniţiativă de valorificare a iernilor sale blânde pentru atragerea de călători pe toată durata anului, potrivit Euronews.
Ministrul grec al turismului, Vassilis Kikilias, întors de curând dintr-un tur al mai multor capitale europene pentru promovarea iniţiativei respective, susţine că guvernul ţării lucrează la un plan de promovare a Greciei 12 luni pe an.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XCe nu inteleg eu este de atat de multi oameni ingheata pentru a face niste investitori si parlamentari fericiti.
Daca companiile electrice si de alte resurse, au putut face miliarde ca profit, de ce nu au responsabilitatea de a da ceva inapoi in situatii de criza?
Resurse exista si solutii. Dar cumva este mai simplus ca convingi lumea ca asa trebuie procedat.
Chiar aici am ajuns?
Emil ești fudul rău in România mulți patroni așa au falimentat famili întregi acum urmează adevarata proesperitatea?????