Autorităţile consideră că autorul atacului este James Eric Davis, în vârstă de 19 ani, student la Universitatea Centrală din Michigan.
Individul şi-a omorât părinţii, care veniseră să îl ia pentru a pleca în vacanţa de primăvară.
Persoanele ucise în campusul Universităţii Centrale din Michigan nu sunt studenţi, iar incidentul armat probabil a degenerat de la o dispută, a comunicat anterior Poliţia locală.
„Poliţia poate confirma că două persoane au fost împuşcate mortal în Campusul Campbell Hall. Persoanele decedate nu sunt studenţi, iar anchetatorii cred că incidentul s-a produs de la o dispută”, a comunicat Poliţia.
Atacul armat a avut loc în unul din căminele din campusul Universităţii Centrale din Michigan, relatează Detroit Free Press şi WLNS.
Surse din cadrul serviciilor de securitate americane au declarat că au murit cel puţin două persoane.
Autorităţile caută activ un individ în vârstă de 19 ani.
„Suspectul este un bărbat de culoare, în vârstă de 19 ani. Este considerat înarmat şi periculos”, a transmis Poliţia.
„Sunt în legătură constantă cu Poliţia din Michigan, care încearcă să afle ce s-a întâmplat la Universitatea Centrală din Michigan. Prioritatea este siguranţa persoanelor din campus şi le mulţumesc tuturor agenţilor care au intervenit rapid”, a afirmat guvernatorul statului, Rick Snyder.
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!