Centrala „este complet oprită” după ce agenţia a deconectat de la reţea unitatea de putere numărul 6 la ora 3:41 a.m. (00:41 GMT), a precizat aceasta într-un comunicat, citat de Reuters.
„Pregătirile sunt în curs de desfăşurare pentru răcirea sa şi transferul la o stare rece”.
Miercuri, Kievul a cerut locuitorilor din zonele ocupate de Rusia din jurul centralei, cea mai mare din Europa, să se evacueze pentru propria siguranţă.
Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de bombardarea centralei nucleare, riscând un dezastru nuclear. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ca zona din jur să fie demilitarizată.
Energoatom a declarat că sâmbătă a restabilit la capacitate operaţională o linie de comunicaţii către sistemul energetic, despre care a spus că a fost avariată de bombardamentele ruseşti, permiţând centralei să fie alimentată de sistemul energetic ucrainean. „Prin urmare, a fost luată decizia de a opri unitatea de putere nr. 6 şi de a o transfera în cea mai sigură stare – oprirea la rece”, a spus Energoatom, care a precizat că riscul de deteriorare suplimentară a liniei „rămâne ridicat”, ceea ce ar forţa centrala să fie „alimentată de generatoare diesel, a căror durată este limitată de resursa tehnologică şi de cantitatea de motorină disponibilă”.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!