Câinii selectaţi, trei Golden Retriever şi un Labrador cu vârste cuprinse între patru şi cinci ani, au fost utilizaţi anterior la depistarea stupefiantelor, materialelor explozibile sau a persoanelor dispărute, a indicat poliţia.
Acest program a luat naştere prin colaborarea poliţiei naţionale chiliene, a carabinierilor şi a specialiştilor de la Universitatea Catolică din Chile. Iniţiative similare au fost aplicate recent în Franţa şi în Marea Britanie.
Câinii posedă 330 de milioane de receptori olfactivi şi au o capacitate de detectare a mirosurilor de cincizeci de ori mai bună în comparaţie cu oamenii.
”Virusul nu are miros, ci mai degrabă infecţia care generează modificări la nivelul metabolismului”, care se traduc la rândul lor într-un tip particular de transpiraţie, care ”poate fi reperată de câine”, a explicat pentru AFP Fernando Mardones, profesor de epidemiologie veterinară.
Potrivit acestuia, s-a dovedit că aceste patrupede pot detecta boli precum tuberculoza, infecţiile parazitare şi chiar şi unele cancere în stadii incipiente.
De asemenea, câinii pot percepe micile modificări ale temperaturii corporale, astfel putându-se afla dacă o persoană este febrilă. La rândul lor, ei au un risc redus de a fi infectaţi, potrivit Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală.
Câinii au început dresajul în urmă cu o lună, cu ajutorul probelor de transpiraţie prelevate de la pacienţii internaţi la clinica Universităţii Catolice din Chile.
Specialiştii speră că aceşti câini vor fi operaţionali până în luna august. Ei vor putea fi utilizaţi apoi în locuri precum gări, aeroporturi sau dispensare.
Chile a raportat marţi 1.836 de cazuri noi de COVID-19, cel mai redus număr înregistrat în ultimele două luni.
În total, ţara a înregistrat 319.493 de cazuri de infectare cu noul coronavirus începând de la data de 3 martie. Peste 11.000 de persoane au murit din această cauză, potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, care contabilizează şi cazurile ”probabile” de coronavirus.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XHai ma! Pai de ce nu au in spitale cate un caine de asta si e nevoie de “teste”?
-
Ca de fiecare data, esti un retardat si comentezi aiurea.
-
Chris originalul, esti prea retardat. Serios, mai bine taci ca te-ai facut de ras cu comentariile tale de rahat.
Scuipa o samanta acolo pe Anglea si nu mai emana prostie.
-
intr-o luna mor si cainii de covid