Imaginea lui Kissinger a fost pătată de paginile sumbre ale istoriei SUA, cum ar fi sprijinul pentru lovitura de stat din 1973 din Chile, invazia Timorului de Est în 1975 şi, desigur, războiul din Vietnam.
Însă în China, Henry Kissinger era de multă vreme cunoscut ca un “vechi prieten al poporului chinez”, pentru că a fost unul dintre actorii majori ai apropierii dintre Washington şi Beijing în anii 1970, ajutând ţara asiatică să depăşească izolarea în care se afla.
Într-un context al unor relaţii chinezo-americane tensionate în ultimii ani, Henry Kissinger era perceput drept un promotor neobosit al legăturilor calme între cele două puteri mondiale.
“Este o pierdere enormă pentru ţările noastre două şi pentru lume”, a reacţionat ambasadorul Chinei în SUA, Xie Feng, pe reţeaua socială X (fosta Twitter), declarându-se “profund bulversat şi întristat”.
“Istoria îşi va aminti de ceea ce acest centenar a adus în relaţiile dintre China şi SUA şi el va rămâne întotdeauna viu în inima poporului chinez, ca un prieten vechi foarte apreciat”, a adăugat el.
Henry Kissinger se deplasase în China în iulie 2023, unde a avut o întrevedere inclusiv cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XRămâne de sperat ca se v-or ține de sfaturile lui
Decrepitul a spălat putina dar vom ține minte doctrina lui criminală. Viermele lui în veci nu va dormi în întunericul unde o să-i fie scrâșnirea dinților.