„Pe baza probelor colectate de Comisie, aceasta a concluzionat că au fost comise crime de război în Ucraina” după iniţierea invaziei militare ruse, în februarie, a declarat vineri Erik Mose, preşedintele Comisiei speciale de anchetă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.
Oficialul Naţiunilor Unite a enumerat, în prezentarea raportului, bombardamente ruse în zone civile, numeroase execuţii, acte de tortură, tratamenente abuzive şi agresiuni sexuale.
Anchetele s-au derulat în regiunile Kiev, Cernihiv, Harkov şi Sumi, experţii Comisiei ONU colectând probe din 27 de localităţi şi interogând 150 de victime.
„Am fost frapaţi de numărul mare de execuţii în regiunile inspectate. Comisia anchetează acum decesele produse în 16 zone. Am primit sesizări credibile referitoare la alte acte de execuţii, pe care suntem pe cale să le documentăm”, a subliniat Erik Mose.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XLa fel si Amnesty International – crime de razboi savarsite de ucraineni. In razboi nimeni nu e sfant si ca si in dragoste totul este permis, nu? Or fi barbari rusii dar nici cu ucrainenii nu mi-e rusine. De altfel nici cu romanii mei – vezi faptele abominabile de la revolutie.
Dar cate victime sunt?! Caci vreau sa le compar cu numarul victimelor *colaterale* din Serbia, ca urmare a bombardamentelor americane….
-
Dar nu ai vrea tu sa iti compari creierul tau cu unul al unei gaini? Ca am senzatia ca sunt identice