Bruxelles. După ce preşedintele Vladimir Putin şi-a trimis armata în Ucraina, în luna februarie 2022, SUA şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi Ministerul de Finanţe din Rusia, blocând în Occident active suverane ruseşti în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari. Aproximativ 200 de miliarde de dolari din aceste active sunt deţinute în Europa, în principal la casa de compensare Euroclear din Belgia.
Confiscarea activelor ruseşti şi transferul lor către Ucraina ar reduce presiunile suportate de Occident pentru a finanţa efortul de război al Ucrainei, însă oficialii europeni resping această opţiune ca fiind una prea riscantă din punct de vedere legal.
„Confiscarea capitalului activelor ruseşti nu se va întâmpla. Nu există un acord cu privire la acest subiect între statele membre UE”, a declarat un oficial de rang înalt din apropierea acestui dosar, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
Într-un interviu acordat Reuters, ministrul Afacerilor Externe din Luxemburg, Xavier Bettel, a spus că el este foarte prudent cu privire la confiscarea unor active.
„Imaginaţi-vă dacă am decide, la nivel politic, să dăm Ucrainei miliarde şi peste şase luni avem o decizie în justiţie prin care ni se spune că nu aveam dreptul să le dăm. Cine va plăti atunci?”, a susţinut el.
Oficialii europeni sunt îngrijoraţi atât cu privire la legalitatea unei astfel de confiscări fără precedent de active suverane, cât şi cu privire la potenţialele consecinţe pentru moneda euro, în condiţiile în care investitorii ar putea renunţa la activele în euro de teamă că şi banii lor ar putea fi confiscaţi într-o zi. În plus, Moscova a promis că va reacţiona prin confiscarea activelor occidentale din Rusia, care, potrivit unor calcule, ar avea o valoare de 288 de miliarde de dolari.
Ministrul belgian al Finanţelor, Vincent van Peteghem, a cărui ţară asigură preşedinţia UE până în luna iulie, este foarte reticent la posibilitatea confiscării activelor ruseşti.
„Trebuie să fim foarte prudenţi cu această propunere. Cred că este important ca ceea ce propunem să fie solid din punct de vedere legal şi ar trebui să evităm orice impact asupra stabilităţii financiare”, a afirmat van Peteghem.
Oficialii europeni citaţi de Reuters subliniază că Euroclear are active substanţiale în Rusia, care ar putea fi confiscate de Moscova, ceea ce ar pune în pericol stabilitatea financiară a casei de compensare, cu consecinţe majore.
„UE nu va putea salva de la faliment Euroclear. Aceasta gestionează mii de miliarde şi falimentul său ar fi mai important decât bugetul UE. Trebuie să punem în balanţă riscurile şi profitul”, a precizat un oficial european, citat de Reuters.
În loc să confişte activele ruseşti, este posibil ca guvernele UE să susţină o propunere formulată de Comisia Europeană în luna decembrie, conform căreia vor fi preluate doar profiturile generate de activele ruseşti îngheţate, lăsând principalul intact. Potrivit oficialilor, această opţiune ar genera aproximativ 15-17 miliarde de euro pe parcusul a patru ani, bani ce ar putea fi transferaţi Ucrainei.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XEu zic sa le confiscati ca sa va dati foc la valiza de tot. Daca faceti asta dedolarizarea va fi vizibila de pe luna.
Stati linistiti ca bogatii lumii nu vor permite manevra asta.
-
Si va incepe rublizarea lumii. Ca rubla este moneda in care toti au incredere
-
Ai vrea tu repetent balbait. In secunda doi te-ai da cu ei.Nedumerirea mea este ce faceti cu terenul vandut pana acuma?
-
Trompeta putinista balbaita in actiune, ofticata ca am scris impotriva fratilor sai, rusalaii
-
pfoaiii, toata noaptea nu am dormit de grija replicilor tale ”inteligente”🤣🤣🤣Mai ai frati?🤣🤣🤣Rusnac imputit ce esti
-
Tot moale si urat mirositor ai ramas.
-
-
Nu prea le ai cu ironiile băi viteazule de pe aradon. Te arunci cu capul înainte, doar că-ți primești replica imediat… 😀 😀
-
replica? replica??? cati ani ai copile? Bea ti lapticul si la nani🤣🤣🤣 Ca vin imediat da, asta este serviciul lui. Dar la calitate… prinde doar la cei ca tine🐂🐂🐂
-
la fiecare prostie ruseasca pe care o plantezi aici primesti o rubla, cred ca esti deja milionar in ruble tututututuluzarule
-
-
-
“Confiscarea activelor ruseşti şi transferul lor către Ucraina ar reduce presiunile suportate de Occident pentru a finanţa efortul de război al Ucrainei” . Presiuni cauzate de catre SUA ?
-
Presiunile rusesti
-
Adica rusii ii presesaza pe occidentali sa trimita armament Ucrainei ? Poate tot ei , i-au “presat” la sabotarea conductelor de gaz Nordstream 1 si 2 !?
-
Rusii preseaza cu un razboi inutil in coasta Europei, te-ai gandit la asta?
-
Cred ca “razboiul asta inutil”, iti preseaza tie pe creier care la randu-i, tot inutil este. Ucraina este “indreptatita” sa fie “ajutata” de catre Occident ? Chiar crezi ca astia isi dau si viata, pe langa avioane, tanculete, rachetute, pentru Ucraina fara sa fie “un musai” venit de la Casa Alba ?
-
Tu te-ai gandit ca acest “razboi” e la granitele Rusiei si nu “in coasta Europei” ? Oricine are drept sa-si pazeasca granitele, in special Rusia care este o putere nucleara. Ucraina daca ramanea neutra, fara vise de aderare la NATO sau UE, putea sa se dezvolte in liniste dar nu, a fost nevoie de interventia SUA pentru a escalada in acest conflict.
-
Se oftica orcul ca Ucraina nu a mai vrut sa fie sub “obladuirea” rusa si ca a ales, ca atatea alte natiuni europene, o cale spre democratie si libertate. Ciolovecilor nu le place libertatea, ei vor tatuci cu pumn de fier, care sa le porunceasca ce au de facut, iar ei sa execute fara sa cracneasca, ca niste oi robotizate. Robotzeii cioloveci cu mentalitate de lachei si slugi.
-
-
Sluga esti tu. Si mai esti si ofticat pe deasupra. Ucraina NU era obligata sa ramana sub “obladuirea rusa”, trebuia doar sa-si vada de treaba si sa ramana neutra. Acum insa, pe langa faptul ca Ucraina se autodistruge, alte patru tari si-au vandut neutralitatea de frica rusilor. Poti enumera cele patru tari de slugi ?
-
Ucraina este un stat independent recunoscut international si poate face ce doreste. Nu pot veni orcii sa impuna cum sa traiasca unii sau altii, au facut-o destul in istorie. Lumea s-a saturat de orcisme ruzzistane, iar faptul ca tarile au ales sa intre benevol in NATO, cu atat mai bine.
I-a puscat in fata piticului atomic, care voia NATO mai mic si-l are acum mai mare. Plus ca orcul sef si-a distrus armata in Ucraina aia de 3 ori mai mica, fara a muri nici macar un soldat NATO in conflict. Cum iti asterni asa dormi, orcii ar trebui sa invete zicala asta.
-
“…armata in Ucraina aia de 3 ori mai mica, fara a muri nici macar un soldat NATO in conflict” Ai vrea sa-i aia in fata casei pe toti acei mecenari NATO care au crapat pe teritoriul ucrainean ?
-
Nici un soldat al vreunei tari NATO nu a murit in Ucraina. Mercenarii straini au mers de capul lor si bine au facut, rusalaii tai au avut la randul lor “mecenari”. Daca lupta NATO cu Rusia, acum Putler era ascuns prin Siberia cu scutecul plin. Asa ca las-o ca macane in ruseste, cum iti place tie.
-
“Nici un soldat al vreunei tari NATO nu a murit in Ucraina. Mercenarii straini au mers de capul lor”. Doar in ultimul hotel bombardat de rusi, erau cativa “voluntari” .
-
Ti-a soptit tie asta Zaharoza la un pahar de pufoaika? Ca in razboi ar fi murit 1 milion de soldati NATO si doar 5-6 soldati rusi, cand au calcat, unul dupa altul, pe o coaja de banana, imbibata in alcool…
-
-
-