Adunarea Naţională a Coreii de Sud a votat în favoarea proiectului de lege (208 voturi pentru, nici unul împotrivă), care va intra în vigoare după o perioadă de graţie de trei ani. Creşterea, vânzarea şi sacrificarea câinilor pentru consum vor fi pedepsite cu până la trei ani de închisoare şi cu o amendă de 30 de milioane de woni (20.800 de euro).
Activiştii au salutat adoptarea proiectului de lege.
“Astăzi, legiuitorii noştri au acţionat decisiv pentru a face ca acest lucru să devină realitate”, a declarat JungAh Chae, directoare executivă pentru Coreea de Sud a Humane Society International.
“Sunt încântată că Coreea de Sud poate închide acum acest capitol mizerabil al istoriei noastre şi se poate deschide unui viitor” care respectă câinii, a adăugat ea.
Carnea de câine a fost mult timp o parte a bucătăriei sud-coreene şi se crede că, altădată, până la un milion de câini erau ucişi în fiecare an pentru hrană, dar consumul a scăzut brusc în ultimii ani, deoarece tot mai mulţi coreeni adoptă animale de companie.
Încercările anterioare de interzicere au fost întâmpinate cu o opoziţie acerbă din partea crescătorilor de câini destinaţi consumului. Legea prevede compensaţii, astfel încât companiile să poată renunţa la acest comerţ.
Conform cifrelor oficiale, aproximativ 1.100 de ferme canine cresc sute de mii de câini în fiecare an, care sunt serviţi în restaurante din întreaga ţară.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCa si la noi, renuntam la Grivei si trecem pe greier …
pun pariu ca astia nu aveau probleme cu cainii vagabonzi
Noi9, cei din UE (a carei conducere este plina de intelepti, si de specialisti in nutritie), stim ca goangele sunt mai bogate in proteine si sunt si mai apetisante. Daca vor sa fie similari cu europenii, sa schimbe si coreenii meniul.
Apropo- cand este Ignatul la goange ?
-
Nu-ti place in UE? Muta-te in Rusia sa mananci paie si borhot. Nimeni nu te obliga sa manaci insecte in UE, dar daca vrei sa stii mai multe, verifica faina si cerealele de tot felul si vei vedea procentul de insecte din acestea, pe care oricum le inghiti, cand iti halesti covrigul.
Mai au nevoie de încă trei ani de grație. Sa vezi atunci la câini vagabonzi, kkălău.