BUCUREȘTI. Sunt peste 2.000 de cazuri de infecție cu noul coronavirus la nivel mondial, cele mai multe fiind în China, iar bilanțul deceselor a ajuns la 56, potrivit unor date făcute publice duminică, informează Reuters.
Președintele chinez Xi Jinping a avertizat sâmbătă, în cadrul unei reuniuni a Biroul Politic Permanent al Partidului Comunist, că „situația este gravă” în China.
Se crede că noul virus ar fi apărut anul trecut într-o piață în care se vindeau fructe de mare din centrul orașului Wuhan, care vindea ilegal pește și apoi s-a extins în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost la un pas să declare stare de urgență de sănătate. Unii specialiști au dubii dacă cei din China pot ține epidemia sunt control.
Al treilea caz de infecție cu noul coronavirus a fost confirmat în Statele Unite, în comitatul Orange din statul american California, au anunțat autoritățile medicale, relatează agenția Reuters. Individul, un călător din Wuhan, China, a fost plasat în carantină într-un spital din SUA. Stare pacientului este una bună, au precizat autoritățile.
Orașe închise
Autoritățile din Shantou au luat măsuri de închidere a orașului, în încercarea de a stopa răspândirea noului coronavirusul din Wuhan, informează site-ul postului CNN. Orașul port este restricționa traficul tuturor autobuzelof, trenurilor suburbane și feriboturilor, potrivit unei declarații oficiale postată pe site-ul guvernului din Shantou. Shantou este primul oraș din provincia Guangdong care ia astfel de măsuri. Are o populație de 5,59 milioane de oameni și se află pe coasta Chinei la aproximativ 1.000 de kilometri de Wuhan, capitala Hubei și punctul zero al epidemiei.
Shantou va restricționa și traficul autovehiculelor, vapoarelor, iar de luni va interzice intrarea și ieșirea oamenilor, cu excepție vehiculelor de urgență ale autorităților guvernului.
Sunt 16 orașe care au luat măsuri de închidere parțială sau totală, lucru care a afectat circa 62,8 milioane de oameni, aproximativ echivalentul populației Marii Britanii (66,4 milioane de persoane la mijlocul anului 2018).
În Canada
Primul caz de coronavirus a fost confirmat în Canada, la un bărbat care a sosit recent în această țară din China, inițial zburând de la Wuhan la Guangzhou, iar de aici a zburat la Toronto, relatează site-ul cotidianului The Independent.
Se dezvoltă un vaccin
China a reușit să izoleze o tulpină a noului coronavirus și a început să dezvolte un vaccin, a declarat Xu Wenbo de la Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor de la Beijing, relatează publicația People’s Daily pe Twitter. Între timp, cercetătorii selectează o gamă de medicamente eficiente pentru a combate virusul.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XRata de mortalitate de aprox 2,8%