Winston, un mascul de gorilă de câmpie occidentală, în vârstă de 48 de ani, a fost testat pozitiv, alături de mai multe primate, pe 11 ianuarie, cu ocazia unor analize ce au vizat eşantioane prelevate din materii fecale.
El a fost primul caz confirmat de transmitere naturală a maladiei COVID-19 în rândul maimuţelor antropoide şi a fost infectat de un angajat asimptomatic al grădinii zoologice din San Diego, deşi acesta a purtat mănuşi de protecţie.
“Grupul a fost infectat cu nouă variantă, foarte contagioasă, a noului coronavirus, care a fost identificată recent în California”, a explicat într-un comunicat San Diego Zoo Global, care administrează această grădină zoologică americană.
Mai multe gorile au prezentat simptome precum tuse uşoară, nas înfundat sau cu secreţii abundente şi episoade de letargie.
Din cauza vârstei avansate şi a sănătăţii sale precare, Winston a fost examinat sub anestezie. Suferind de pneumonie şi de o boală cardiacă, el a fost tratat cu un cocktail de medicamente pentru inimă, antibiotice şi anticorpi monoclonali.
Aceşti anticorpi, fabricaţi în laborator şi injectaţi apoi intravenos, imită funcţionarea sistemului imunitar după infectarea cu noul coronavirus.
Tratamentul bazat pe anticorpi monoclonali a fost aprobat în luna noiembrie în Statele Unite, unde a fost utilizat pe cale experimentală încă din octombrie pentru tratarea fostului preşedinte Donald Trump.
Winston a primit însă un tratament care nu este folosit pe oameni, au subliniat reprezentanţii grădinii zoologice din San Diego.
Îngrijitorii lui sunt de părere că “anticorpii au putut să contribuie la capacitatea sa de a învinge boala”, precizează acelaşi comunicat.
Cercetătorii ştiu deja de mult timp că maimuţele antropoide sunt sensibile la virusuri umane, precum cel al gripei şi cel al varicelei, datorită apropierii genetice dintre aceste specii. Astfel, 98% din ADN-ul uman este identic cu cel al cimpanzeilor.
Winston, un mascul dominant, a cărui specie este clasată în pericol de dispariţie, a sosit la San Diego în 1984 şi va sărbători împlinirea vârstei de 49 de ani pe 20 februarie. Este considerat unul dintre cei mai vârstnici rezidenţi de la San Diego Zoo.
San Diego Zoo Global examinează în prezent posibilitatea de a vaccina şi alte animale cu un tratament bazat pe o versiune sintetică a proteinei aflate la suprafaţa noului coronavirus.
Animalele, sălbatice sau în captivitate, sunt cu regularitate vaccinate împotriva unui număr mare de maladii.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XSa ne reamintim ca si ulei de motor, fructe de mango si multe alte lucruri au mai fost testate pozitiv de catre cercetatori, dar pentru cercetatori acest lucru nu a insemnat ca acele lucruri contin virusul (n-aveau cum), ci ca testul nu este atat de bun precum se crede. Propaganda cu virusul si testele aduc miliarde pentru firme private, astfel ca se face in continuare marketing foarte bun. Nu zic ca nu exista virusul, dar in loc sa se faca medicamente pentru tratarea virusului, ei prefera sa testeze in continuu toti oamenii si sa vaccineze toata populatia globului, ca de acolo vin mult bani, nu din tratamentul infectatilor simptomatici care nu ar aduce nici macar 5% din profitul ce se face din teste si vaccinari… Da, testele si vaccinurile aduc un profit enorm corporatiilor farmaceutice.
-
Si cand te gandesti ca maimutele sunt inchise , iar tu in libertate ………
-
👍😂
-
In prima poza este o gorila, dar mai jos, in a doua, sunt cimpanzei.
Asa, de decor ?
-
Sunt tot gorile Alex
-
Da, Toulouse, multumesc, ai dreptate.
M-am uitat mai bine si vad ca sunt gorile. Cimpanzeii au zona botului mai deschisa la culoare.
Cea din dreapta si din mijloc sunt probabil femele, si masculul e pe stanga.
-
-
Odata cu inaintarea in varsta, nu-ti mai recunosti nici neamurile… 🙂
-
Probabil in cazul tau…
Hai mai ia o muscatura din banana si nu mai scrie comentarii…-
Măcar eu recunosc.
😂
-
-
Ca acea gorila a luat coronavirus e de fapt dovada ca lockdownurile nu au nici un efect ca ma gandesc ca nu era libera pe strada si nici nu a fost client HORECA nici nu a umblat nopatea intre 23 – 05…. hopa, acum mi-am dat seama, problema a fost ca nu a purtat masca 😎
-
… si ce-i cu ingrijitorii? Cugeta mai departe 😜
-
Comentariul tău include două erori logice. Un straw man: gorila s-a infectat pentru că lockdownul nu funcționează (deși în articol scrie care a fost calea infectării) și un red herring: aducerea în discuție a măștii într-un context neadecvat.
Cred că ai înțeles greșit conceptul de lockdownul,dar și pe cel de cugetare. 🤷♂️
Multă sănătate!-
Rectificare. Mai degrabă e viceversa. Straw man-ul în cazul măștii și red herring-ul în cazul lock down-ului. 🤷♂️😉
-
Primatologii de la Gradina Zoologică din San Diego au făcut un pas și mai îndrăzneț, au vaccinat anti Covid-19 câteva din primate 👍.