Papa Francisc a declarat miercuri că Dumnezeu nu îndrumă religiile spre război, ceea ce reprezintă o critică implicită la adresa patriarhului ortodox rus Kirill, care susţine invazia Ucrainei..
Aflat în Kazahstan, Francisc s-a adresat celui de-al şaptelea Congres al liderilor religiilor mondiale şi tradiţionale, o reuniune care reuneşte creştini, evrei, musulmani, budişti, hinduşi şi alte religii. Kirill ar fi trebuit să participe, dar s-a retras înainte de eveniment. Biserica Ortodoxă Rusă (ROC) a trimis o delegaţie condusă de numărul doi, mitropolitul Anthony, care s-a întâlnit pentru scurt timp cu papa.
„Dumnezeu este pace. El ne călăuzeşte întotdeauna pe calea păcii, niciodată pe cea a războiului. Să ne angajăm, aşadar, să insistăm şi mai mult asupra necesităţii de a rezolva conflictele nu prin mijloacele neconcludente ale puterii, cu arme şi ameninţări, ci prin singurele mijloace binecuvântate de cer şi demne de om: întâlnirea, dialogul şi negocierile răbdătoare”, a spus Francisc.
La începutul acestui an, Papa a spus că patriarhul Kirill nu poate fi „băiatul de altar” al preşedintelui rus Vladimir Putin. Kirill a sprijinit invazia Rusiei în Ucraina, pe care patriarhul o consideră un bastion al unui Occident „decadent”. Poziţia sa a provocat o ruptură cu Vaticanul şi a declanşat o rebeliune internă care a dus la ruperea legăturilor unor biserici ortodoxe locale cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Mitropolitul Anthony a declarat reporterilor că întâlnirea sa cu papa a fost „foarte cordială”, dar a spus că remarca lui Francisc despre Kirill, „băiatul de altar”, nu a fost „de ajutor pentru unitatea creştinilor” şi a surprins Biserica Ortodoxă Rusă.
Anthony a mai spus că papa i-a spus că vrea să aibă o a doua întâlnire cu Kirill. Prima a fost în Cuba, în 2016.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XMars, caine ce te dai papa! Era sa ma enervez dar mi-am adus aminte ca si asta e mort ca si Biden (vezi marturia propriei nepoate). (Biden e mort de 4 ani, regina era de vreo 2…)
-
Și Ceaușescu împreună cu Kennedy, Elvis Presley și mai câțiva trăiesc pe o insulă exotică undeva prin Pacific
-
Cred ca ti-ai uitat creierul in pat, cand te-ai sculat astazi.