USA. Nu există încă un remediu clar la orizont, dar veşti bune vin din partea bolilor neurodegenerative. Potrivit unui studiu,prezentat în urmă cu câteva zile la Conferinţa Internaţională a Asociaţiei Alzheimer din San Diego (SUA) și citat de Mediafax, exerciţiile fizice regulate, chiar întinderi uşoare la aerobic, pot ajuta la încetinirea declinului cognitiv la seniorii cu risc de demenţă. Şi asta chiar dacă nu este o activitate fizică deosebit de intensă. În cadrul conferinței s-a vorbit despre modul în care un tip de exerciţiu poate ajuta la contracararea declinului cognitiv.
Cercetătorii de la Şcoala de Medicină Wake Forest (SUA) au recrutat, potrivit Mediafax, 296 de bătrâni sedentari, care au primit un diagnostic de tulburare cognitivă uşoară şi i-au repartizat în două grupuri. Primul grup a fost instruit să facă exerciţii aerobice pe benzi de alergare şi biciclete staţionare, la o intensitate moderată de aproximativ 120 de bătăi ale inimii pe minut, timp de 30-40 de minute. Ceilalţi voluntari au fost rugaţi să efectueze exerciţii mai puţin intense de întindere funcţională şi exerciţii de echilibru şi mişcare. Ambele grupe au lucrat de două ori pe săptămână cu un antrenor personal şi încă două pe cont propriu, timp de un an întreg, la finalul căruia au susţinut o serie de examene.
Rezultatele
La sfârşitul programului, niciunul dintre voluntarii din niciunul dintre grupuri nu a prezentat un declin cognitiv mai mare, iar scanările creierului nu au găsit atrofieri ale creierului.
Potrivit dr. Laura Baker, autorul principal al studiului, citat de Mediafax, ar fi dovada că chiar şi doar câteva ore de activitate fizică moderată, cum ar fi întinderea, poate ajuta persoanele în vârstă să contracareze riscul de demenţă. Aceasta nu însemană că este suficient să faci activitate fizică sporadic pentru a evita bolile neurodegenerative. Mai degrabă, studiul spune că adulţii sedentari cu risc pot preveni sau încetini declinul cognitiv dacă fac sport în mod regulat, cu o persoană care o susţine. A avea pe cineva care să-i ajute pe bătrâni să facă mişcare – sau pur şi simplu să le permită să aibă interacţiune socială – este de o importanţă fundamentală.
„Dacă activitatea fizică nu include sprijin regulat, nu sunt sigur dacă o să ofere protecţie (cognitivă)”, spune dr. Baker.
Limitele studiului
Potrivit unor experţi, studiul, oricât de promiţător, ar prezenta limitări. De exemplu, întinderea include şi alte tipuri de mişcări, cum ar fi exerciţiile de echilibru, care ar fi putut să fi făcut diferenţa şi să fi distorsionat rezultatul. Cu toate acestea, dr. Baker şi echipa cred, potrivit Mediafax, că este incontestabil modul în care încorporarea exerciţiilor regulate, chiar uşoare, în stilul de viaţă poate ajuta persoanele în vârstă să se protejeze de declinul creierului.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!