SUA. Două persoane au fost găsite decedate la faţa locului, a comunicat poliţia locală pe platforma X, precizând că unul din cei şase răniţi este spitalizat în stare critică.
Împuşcăturile au avut loc în timpul unei petreceri de cartier neautorizate, care a adunat circa 200-300 de persoane în apropierea parcului Orange Mound din Memphis, a mai indicat poliţia.
Cel puţin doi suspecţi sunt căutaţi de forţele de ordine, a transmis postul CBS News, citându-l pe şeful interimar al poliţiei din Memphis, Celeryn Davis.
„Credem că au fost cel puţin doi indivizi care au tras cu arme de foc în timpul acestui incident”, a declarat Davis.
Statele Unite, unde numărul armelor de foc îl depăşeşte pe cel al locuitorilor, înregistrează rata de mortalitate cu arme de foc cea mai ridicată dintre ţările dezvoltate.
Organizaţia neguvernamentală Gun Violence Archive, care califică drept incidente armate de masă pe cele soldate cu cel puţin patru morţi sau răniţi, a contabilizat 656 în 2023 şi 120 de la începutul acestui an.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XA devenit sport national la americani !