Tornada „a lovit şi a răsturnat şase maşini”, a precizat agenţia pe pagina sa de Facebook, publicând fotografii care arată un vehicul izbit de o casă şi un altul care s-a prăbuşit, carbonizat, pe un câmp.
Un pompier care nu se afla în timpul serviciului este una dintre persoanele decedate pe această mică insulă populară în rândul turiştilor, situată între Sicilia şi Tunisa şi locuită doar de câteva mii de persoane.
Salvatore Cocina, şeful regional al Protecţiei civile, a declarat pentru agenţia de ştiri ANSA că nouă persoane au fost rănite.
Vântul puternic a făcut ravagii pe un drum de coastă în câteva secunde, a relatat presa locală.
„A fost o imagine apocaliptică”, a declarat un paramedic aflat la faţa locului pentru ANSA.
Pompierii au declarat că tornada a lovit chiar înainte de ora 19:00 (17:00 GMT), smulgând copaci din rădăcină şi distrugând acoperişuri.
SURSA: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!