Limitarea reparațiilor pe care clientul le poate face unui produs aflat în garanție este una dintre problemele pe care le discută în aceste zile europarlamentarii de la Bruxelles. „Câți dintre noi suntem în situația de a avea un lucru stricat, care ar putea fi reparat foarte ușor și acasă, dar pe care n-ai voie să-l deschizi fără a pierde garanția? Deși ai putea remedia ușor problema unei baterii de telefon uzate sau înlocuirea unui alimentator stricat, trebuie să apelezi la un anume atelier, de multe ori aflat în altă localitate și foarte aglomerat. Sunt momente evitabile, care ne complică viața și ne provoacă stres și efort inutil. Pentru a ne scuti de astfel de probleme, Comisia Europeană a hotărât să trimită în Parlamentul European o propunere legislativă prin care consumatorul să-și recapete dreptul de a repara produsele, fie singur, când reparația nu este complicată, fie la un specialist, fără ca acesta să fie legat de un contract cu producătorul”, explică europarlamentarul USR PLUS, Vlad Botoș.
Acesta subliniază, de asemenea, că „este absurd ca pentru un cablu care trebuie schimbat să mergi doar la acele firme care au contract cu producătorul, fie că au sau nu disponibilitatea sau timpul de a repara produsele rapid. Sau să trimiți un telefon în altă localitate pentru înlocuirea unei baterii. La fel ca mulți alții, și eu mă confrunt cu astfel de situații neplăcute. Din fericire, inițiativa Comisiei deschide calea unei soluții. Voi lucra la ea, în cadrul Comisiei de piață internă și protecția consumatorului (IMCO), pentru a mă asigura că măcar una dintre problemele stresante de care ne lovim se va rezolva.”
Ce este IMCO?
Comisia IMCO este responsabilă cu reglementarea numeroaselor aspecte care țin de piața unică europeană și astfel poate influența în bine o serie de situații cu care se confruntă cetățenii europeni. Vlad Botoș este membru al acestei comisii din 2019.
Trimite articolul
XS-au trezit si astia, produsele nu mai sunt demult reparabile, daca schimbi o componenta electronica functionalitatea fa fi redusa – si asta in cazul cel mai bun! Bateriile vin lipite in dispozitive iar acestea nici macar nu mai se pot fi desfacute de orisicine fara a le distruge! Scheme electronice nu mai exista, daca un produs se defecteaza suntem incurajati sa ne luam altul nou. Vesnic ni se aminteste ca produsul de anul trecut este deja vechi si nu mai suntem “cool” sa il detinem!
Cea mai bună și corectă politică este cea din SUA. Orice produs care se defectează în perioada de garanție,se returnează vânzătorului. Acesta este obligat să-l înlocuiască iar produsul defect este returnat firmei producătoare, cea mai în măsură să-l repare.
Numa’ la noi tre’ să-l duci la electrotehnic service (care repară de toate…mașini de spălat, aragaze, frigidere…), doctori în toate… care, pentru înlocuirea unor perii de la motorul mașinii de spălat soluția a fost…trebuie înlocuit tot motorul!
Părerea mea e că și producătorii își “bagă coada” și proiectează de așa natură produsele asfel încât să țină o lună, un an peste termenul de garanție…
Telefonul meu deja e 100% mare in China, la câte am schimbat in el (baterie, difuzor, microfon) și toate piesele de pe aliExpress,
Vládut iar dai cu báta inbaltá ? Mare specialist care vede cu o privire defectul lucrurilor… o fi fácut un seminar la baba Vanga ??
Pă zi ce trece experiența, inteligența dar și profesionalismul dă care dă dovadă acest Botoș, în absolut tăte domeniile, pă mine 1 mă surprind tăt mai tare, dovedindu-se cu vârf și îndesat faptul că, am reușit totuși și până la urmă, să trimitem în parlamentul european și pă insul corespunzător dpdv preponderent.