Dr. Peter Daszak, membru al echipei de investigare OMS, a declarat pentru Sky News:
„Vedem informaţii noi şi este bine, sunt lucruri foarte valoroase care încep să ne ajute să privim direcţiile corecte pentru acest virus”.
„Suntem la piaţă privind singuri în jur şi punem întrebări, ne întâlnim cu manageri de piaţă, cu furnizori care au lucrat acolo şi oameni din comunitate şi le punem întrebări. Vorbim cu oameni care au colectat probe din piaţă, care apoi s-au dovedit pozitive. Acesta este genul de informaţii pe care le primim de la oameni care contează cu adevărat.”
„Ne împărtăşesc date pe care nu le-am văzut până acum – pe care nimeni nu le-a mai văzut până acum. Vorbesc cu noi deschis despre fiecare variantă posibilă. Într-adevăr ajungem undeva şi cred că fiecare membru al echipei ar spune asta.”
„Suntem cu toţii conştienţi de ipotezele privind implicarea potenţială a laboratorului în acest sens şi cu siguranţă vom pune întrebări despre toate aspectele cheie,” a precizat medicul.
„Vom ajunge acolo şi la finalul acestei misiuni vom produce un raport care va conţine câteva indicaţii despre care sunt cele mai probabile scenarii.”
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XFacatura! e o arma biologiga!
si vor mai murii multe milioane de persoane!
nu se v-a termina niciodata!
-
cand v-a mintit Sattan 666?
-
Mai date drk de semiret…iară tu cu previziunile babei Vanga?
-
Tovarase SATTAN 666 nu exista COVID-19!!! Du-te si te consulta cu Sosoaca si apoi te voi asculta!!!!!!!!!
Asa incet incet ,aflam ca treaba cu covitul este o arma chinezeasca facuta sa distruga economia celorlalte tari si nu as fi surprins sa aflu ca ei chinezoii au si vaccinul pregatit pentru a iesi din ra.hatul asta !! Asta explica de ce in urma cu un an i-a iesit pe gura pasarica lu Trump ,adica primul om al planetei stia el ceva , nu ???? Doar vorbim de FBI, CIA , spionaj ,etc .
-
vezi ca poti?
-
pana ne desteptam ….mai murim un pic! doar un pic! cam doar pentru 1000 de anii!
-
singura legatura cu china al laboratorului este ca e in whuan,atit,altii sint stapinii laboratorului,sigur virusul a fost “scapat”ca sintem prea multi,iar chestia asta e inca o etapa in lupta celor bogati cu cei saraci.
auoleu, dar nu era “conspiratie” acuma cateva luni ca a scapat din laborator?
Homalai europeni si pedofili americani a distrus Yugoslavia, Irakul, Siria, Afganistanul, Libia si acum le tremmura chiloti in fata Chinei😂 Japonezi daca maine pornesc spre China in maxim 7zile chinezi sint colonie japoneza. Si te miri de ce Anglia a spus pas, homalailor europeni
-
vorbesti de pedofili ! pai celui care tu te inchini si l consideri mare profet ce mm a fost ? nu tot un pedofil care sa culcat cu fetite de 8 ani ? dar acum e mare sfant , nu ? vorbesti de homalai ? pai nu de la moslemii vostri a aparut naravul asta ?… oooo !!! ba da , ba pana acolo incat zoolofia e la ordinea zilei la moslemii tai , asa ca tu ar trebui sa fii ultima persoana care isi deschide gura
-
Date-n sanje de boschetar..tu nu ai 100 de Ron și vb de religie
-
😂😂😂😂 Ce idiot poti sa fi 😂😂😂😂 deci ca sa vorbesti de religie trebuie sa fi miliardar ? fugi in plm de idiot !🤣🤣🤣
-
-
-
Imi pare rau tovarase Ahmed Yatin, dar Irakul nu l-au distrus neaparat americanii ci iubitul vostru Saddam! Care iubit de-al vostru a purtat tara in tot felul de razboaie regionale (numai in razboiul irano-irakian au murit circa 1.000.0000 de oameni si copii) si isi gaza proprii conationali si isi executa membrii familiei!!! Si Irakul se reconstruieste incet-incet intr-o atmosfera ceva mai democratica dupa dezastrul lasat de Sadam si teroristi! Idem tovarase Ahmed si pentru Afganistan care acuma (de cand sunt americanii la ei)au trecut de la carute (la propriu) la masini! Se construiesc si spitale si scoli cu toata opozitia talibanilor care sunt setati doar pe distrugere!!! Si eu te poftesc tovarase Ahmed sa traiesti in tari cu democratie ca a lui Gadafi (Libia) si Siria cu al vostru iubit dictator presedinte sirian!! Iar legat de Jugodslavia dute tu tovarase Ahmed si vorbeste cu un croat, sloven, bosniac (musulman sau croat) si spune-le ca sunt prosti ca s-au desprins de sarbi si ce bine le era daca sarbii le erau sefi si astazi!!! Dute si te ia de sloveni si de croati si spune-le ca ce cauta in UE si de ce nu au ramas cu sarbii!! Si apoi vii pe aici si ne mai explici!! Bine???
-
Eu vorbeam de curaj si interese iar tu intelegi altceva. Degeaba enumeri faptele de virtute ale yancheilor. Bugetul de inzestrare spune tot😜 fabricile de armament trebuie sa fie pe plus iar cele auto nu sint de interes. Rog frumos opincari neamului romanesc sa pastreze tacerea.
-
Ha, ha, când spuneam ca e creat în laborator, eram făcut paranoic. Doar navii pot crede ca a apărut de la un liliac, cum tot navii pot crede ca acest vaccin e bun, medicii din Arad refuza vaccinul, or fi ei mai prostii decât restul.. Acum câteva luni spuneam ca scopul e vaccinul, iar eram făcut paranoic de ăștia creduli și lipsiți de rațiune! Când a fost ultima criză economică? În 2008, din zece în zece ani e nevoie de alta… Ne infrică, ne amenință cu amenzi și pe urma merg fraierii de buna voie la vaccin. Spor sa aveți! Nu credeam ca în anul 2020 oamenii pot fi atât de ușor de manipulat!
Ăștia care își pun pe fb la profil ca se vaccinează, ce treaba au cu alții? Sau de ce semnalizează? Sa vedem ce deștepți sunt ei ca își baga în corp mercur și aluminiu!
Eu cand am ridicat intrebarea , de cand mananca orazarii lilieci ? sau doar in regiunea aia se consuma soareci inaripati ? atunci cum plm poate crede cineva povestile celor de la OMS ? au fost multi care considerau ca ei le stiu pe toate
😂😂😂😂 Ce idiot poti sa fi 😂😂😂😂 deci ca sa vorbesti de religie trebuie sa fi miliardar ? fugi in plm de idiot !🤣🤣🤣
Cat de naiv sa fi sa crezi ca m-ai sunt aceias chinezi de acum un an acolo sau daca m-ai sunt stiu exact ce trebuie sa spuna in ce dictatura traiesc.
un lucru e foarte dubios! dupa un an cazurile de covid in china trec cu putin peste 100 000 de cazuri! iar restul tarilor cu economii mult dezvoltate sau mana de lucru ieftina , duc adevarate lupte pt stoparea raspandirii virusului
O echipa de mafioti de vanzare
Vaccinul a fost creat de Bill Gates la indicațiile extratereștrilor. Sateliții 5g Elon Musk au contribuit la răspândirea lui. De asemenea acești diabolici sateliți sunt folosiți pentru răpirea oamenilor care ulterior sunt microcipați 5g și programați sa devină zombie care ne vor ataca pe la spate in momentul invaziei extraterestre.
Trenul negru cu locomotiva galbenă folosit pentru a aduna morții de covid pt ai microcipa 5 g și învia este tot tehnologie extraterestră. Avanposturile invaziei sunt acum pe Lună,bazele umane de acolo fiind distruse iar supraviețuitorii uciși iar apoi microcipați 5g și înviați. Și eu ne vor ataca. Statia spațială internațională a fost și ea infestată. De asemenea colonia umană din Marte și sateliții lui Jupiter