Germania. De asemenea, grupul Funke, care editează acest tabloid, a prezentat scuze publice familiei Schumacher.
„Acest articol de prost gust şi amăgitor nu ar fi trebuit să fie publicat niciodată. El nu corespunde în niciun fel cu standardele jurnalistice pe care noi – şi cititorii noştri – le aşteptăm din partea unui grup media precum Funke”, a declarat într-un comunicat de presă Bianca Pohlmann, directoarea diviziei de reviste din cadrul grupului german.
Anne Hoffmann, editorul-şef al tabloidului Die Aktuelle, a fost „eliberată din funcţie începând de astăzi”, precizează acelaşi comunicat. Ea coordona activităţile editoriale în cadrul acelui tabloid din anul 2009.
Articolul publicat miercuri în Die Aktuelle a stârnit un val de controverse în mass-media din Germania şi, totodată, o dezbatere despre pericolele generate de inteligenţa artificială.
Prima pagină a revistei a prezentat miercuri o fotografie a lui Michael Schumacher, însoţită de titlul următor: „Michael Schumacher: Primul interviu!”.
Un titlu mai mic titra: „Pare înşelător de real”.
În interiorul revistei era mult mai clar faptul că tabloidul se referea la un fals interviu, generat de un site care utilizează un software AI.
Mulţi fani şi-au dat însă seama foarte repede că interviul era complet fals, întrucât Michael Schumacher trăieşte într-o izolare mediatică totală după ce a suferit un grav traumatism cranian în urma unui accident de schi produs în 2013. Accidentul l-a lăsat pe fostul campion mondial de Formula 1 cu sechele medicale severe şi de lungă durată, iar starul german nu a mai fost văzut de atunci în public.
Articolul includea citate atribuite lui Schumacher, în vârstă de 54 de ani, care se refereau la viaţa lui de familie după accident şi la starea sa de sănătate.
Familia lui Michael Schumacher a anunţat că intenţionează să depună plângere împotriva revistei germane Die Aktuelle.
sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!