Savanţii au evaluat asocierile consumului de ceai cu mortalitatea şi au examinat, de asemenea, adăugarea de lapte şi zahăr în ceai, temperatura băuturii şi variantele genetice care influenţează rata cu care oamenii metabolizează cofeina.
Biobanca din Regatul Unit include date despre o jumătate de milion de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani. Dintre aceştia, 85% au declarat că au consumat ceai în mod regulat, iar dintre ei, 89% au raportat că au consumat ceai negru.
În comparaţie cu cei care nu consumau ceai, participanţii care susţin că beau două sau mai multe căni în fiecare zi au avut un risc de mortalitate cu 9-13% mai mic, ţinând departe bolile de inimă şi având efect benefic asupra creierului.
Inhibă dezvoltarea cariilor
Dincolo de faptul că prelungeşte viaţa, ceaiul o îmbunătăţeşte. Ceaiul (indiferent dacă este verde, negru sau altfel) conţine taninuri care se leagă de pereţii bacteriilor din cavitatea bucală şi, în acest sens, inhibă dezvoltarea cariilor dentare. Nu fac mare lucru dacă igiena orală este slabă, dar pot contribui la o igiena bine întreţinută.
Un studiu, publicat în Molecular Nutrition & Food Research de către cercetătorii de la Universitatea Sichuan din Chengdu, China, a arătat că consumul a trei căni de ceai pe zi a fost asociat cu un risc redus de anumite tipuri de cancer, inclusiv cele ale plămânului, tiroida, dar nu altele, cum ar fi cea a sânului. Beneficiul ar fi legat de polifenolii din ceai.
Aşa cum consumul de ceai la temperaturi ridicate (peste 55-60°C) a fost asociat cu un risc crescut de apariţie a tumorilor esofagului şi stomacului din cauza daunelor pe care băuturile calde le pot provoca mucoasei.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XPana nu demult aceleasi calitati erau atribuite ceaiului …. verde ,mai ales olong !!! Se pare ca au mult ceai negru de vandut asa ca l-au ,,scos,, in fata !!