“Există o blocadă completă impusă şi toate punctele de frontieră israeliene sunt închise pentru locuitorii din Gaza. Egiptul menţine deschis punctul de trecere de la Rafah pentru furnizarea de ajutor umanitar, alimente şi materiale medicale”, a declarat ministrul egiptean de externe, Sameh Shukri, la o conferinţă de presă comună cu omologul său italian Antonio Tajani la Cairo, relatează agenţia EFE. Rafah este singurul punct de frontieră al Fâşiei Gaza care nu este controlat de Israel.
Întrebat de un jurnalist italian dacă Egiptul va permite trecerea palestinienilor din Gaza prin acel punct de frontieră, şeful diplomaţiei egiptene a amintit doar că “conflictele încurajează migraţia ilegală şi fuga spre zone mai sigure”.
“Şi, desigur, Europa este un centru de atracţie” pentru migranţi, a mai remarcat ministrul egiptean, care a avertizat deja în ultimele luni că ţara sa, ce trece printr-o gravă criză economică, nu poate face faţă singură valului de refugiaţi de război veniţi din Sudan, al căror număr a ajuns în Egipt la circa 300.000.
El a transmis astfel un mesaj Uniunii Europene, amintind că Egiptul, spre deosebire de alte ţări din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, “a împiedicat ieşirea migranţilor ilegali de pe teritoriul său”. Egiptul “aplică în continuare acest principiu, care este important pentru partenerii noştri, dar implică o sarcină enormă dacă nu se obţine un sprijin suficient din partea partenerilor europeni”, a atras atenţia ministrul Sameh Shukri.
Prin urmare, “este important ca UE să vadă cu ochi buni oferirea acestui sprijin Egiptului pentru a putea continua această politică” de prevenire a unui val suplimentar de migranţi ilegali către Europa, a adăugat el.
Potrivit ONU, cel puţin 264.000 de persoane sunt strămutate în interiorul Fâşiei Gaza în urma bombardamentelor necontenite efectuate de Israel, care în plus a tăiat furnizarea de apă, energie, alimente şi combustibil către această enclavă care numără aproximativ 2,3 milioane de locuitori.
Mişcarea islamistă Hamas a lansat sâmbătă operaţiunea “Furtuna Al-Aqsa”, un atac surpriză împotriva Israelului cu mii de rachete şi incursiuni în comunităţile israeliene învecinate cu Fâşia Gaza, operaţiune care a determinat un răspuns militar puternic al Israelului, cu bombardamente intense asupra enclavei palestiniene şi lupte la sol cu combatanţii Hamas care au pătruns pe teritoriul israelian.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XTupeu mai mare din țara escrocilor nu am văzut. Pe langa că îi știe o lume întreagă cat de escroci și cât de înșelători sunt, pe langa că sute de mii de migranți au plecat de la ei spre Europa, acum au și tupeu sa ceara bani pentru a “stopa migrația”. Daca le dam, rămânem și cu banii dați (că își umplu buzunarele corupții lor) și cu și mai mulți migranți pe cap.
Sa ceara bani tarilor musulmane. Aia-a fratii lor
-
Nu-i vrea nimeni pe palestinieni, nimeni nu vrea un cartof fierbinte. Din pacate pentru toata lumea, inclusiv pentru palestinieni, acestia sunt doar o masa de manevra pentru jihadistii de tot felul, pentru anti-occidentali si anti-semiti.