Joi, contul de Twitter al antreprenorului de origine sud-africană era urmărit de 133,08 milioane de utilizatori, în timp ce contul fostului şef de stat era urmărit de 133,04 milioane de utilizatori.
Într-un an, de când şi-a anunţat oferta de cumpărare a companiei Twitter, Elon Musk a „câştigat” peste 50 de milioane de admiratori pe această reţea de socializare.
În februarie, site-ul de ştiri Platformer a raportat că renumitul miliardar le-a cerut inginerilor de la Twitter să implementeze măsuri pentru a favoriza difuzarea mesajelor sale pe platforma reţelei.
La presiunea noului CEO, acei angajaţi au modificat filtrele de recomandare şi au extins mecanic difuzarea mesajelor lui Elon Musk, potrivit Platformer.
Elon Musk şi Barack Obama ocupau la mare distanţă primele două locuri în acest clasament, fiind urmaţi de cântăreţii Justin Bieber (113 milioane de admiratori), Katy Perry (108 milioane de admiratori) şi Rihanna (108 milioane de admiratori), potrivit datelor furnizate de site-ul specializat Social Blade.
Twitter a anunţat că toţi utilizatorii care beneficiază de o insignă albastră, sinonim al certificării, dar care nu s-au înscris la noul abonament cu plată Twitter Blue, o vor pierde începând de vineri, 1 aprilie.
Într-un mesaj intern adresat săptămâna trecută angajaţilor companiei, Elon Musk a estimat valoarea reţelei Twitter la 20 de miliarde de dolari, mai puţin de jumătate din suma de 44 de miliarde de dolari pe care el a plătit-o, în octombrie 2022, pentru a prelua controlul asupra grupului din San Francisco.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCiinele de bine turba!