Kosovo. Preşedinta kosovară, Vjosa Osmani, a denunţat boicotul, pe care l-a pus pe seama presiunii din partea Belgradului. „Încă o dată, Serbia a intervenit ilegal în procesul electoral al unei alte ţări”, a criticat ea într-un comunicat de presă.
Simptomatică pentru tensiunile ridicate existente între comunităţile din acest teritoriu balcanic, alegerea primarilor albanezi, cu o participare de abia 3% în urmă cu un an, a declanşat violenţe în această regiune majoritar sârbă, susţinută de Belgrad.
Doar 253 din cei 45.000 de alegători au votat la referendumul de duminică, a anunţat Comisia Electorală Centrală (CEC) duminică seara. Prin urmare, votul a eşuat din cauza unei participări insuficiente, a declarat preşedintele CEC, Kreshnik Radoniqi. Pentru ca alegerile să fie valabile, rata de participare ar fi trebuit să depăşească 50% din alegători.
Tensiunile din nordul Kosovo mocnesc de luni de zile, după alegerile locale câştigate de primarii etnici albanezi, ca urmare a boicotului sârbilor.
Primarii care au făcut obiectul referendumului au fost aleşi în aprilie 2023 în cadrul alegerilor municipale boicotate de sârbii kosovari, care apoi au ieşit în stradă pentru a-i împiedica să îşi exercite funcţiile. Aproximativ 30 de soldaţi NATO au fost răniţi în aceste demonstraţii, unii grav.
În această iarnă, cel mai mare partid sârb din Kosovo, Srpska lista, a reuşit să adune suficiente semnături în municipalităţile Zvecan, Mitrovia de Nord, Leposavic şi Zubin Potok din nordul Kosovo, pentru a solicita un referendum privind înlăturarea lor.
Dar, de la o victorie dată ca sigură acum câteva săptămâni, situaţia s-a complicat politic şi logistic. Oficiali sârbi au cerut cetăţenilor să boicoteze votul cu abia 15 zile înainte de data programată.
Relaţiile dintre Priştina şi minoritatea sârbă din nordul Kosovo, susţinută şi finanţată parţial de Belgrad, sunt tensionate de la independenţa provinciei sârbe, proclamată în 2008. În septembrie, moartea unui ofiţer de poliţie kosovar şi descoperirea unui comando puternic înarmat, format din sârbi au ridicat din nou temeri privind o escaladare violentă. Recenta interdicţie a dinarilor sârbi, moneda folosită în nord, a tensionat şi mai mult situaţia.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!